21 martie 2010


Comerţul cu produse alimentare, interzis în Bazar
Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au luat în obiectiv comerţul cu produse alimentare din Bazar. Şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, atrage atenţia că în intervalul care a mai rămas până la Paşte, împreună cu jandarmii şi inspectorii primăriei, lucrătorii instituţiei susţin o campanie de verificări în spaţiul comercial din Lunca Sucevei. Dl. Dulgheru spune că în respectivul areal va fi interzis comerţul cu alimente de origine animală şi non-animală, acesta neîncadrându-se în rigorile legislaţiei sanitar-veterinare. „Am fost în Bazar şi am filmat tot ce se întâmplă cu acolo, inclusiv cu vânzarea de peşte, salam, conserve şi alte produse alimntare. În această perioadă, comercianţii trebuie să se aştepte că, în regim de permanenţă, vom pune un post de gardă, pentru aceste produse să nu mai intre în Bazar. În acest sens, solicităm şi ajutorul jandarmilor, primăriei şi altor instituţii care au atribuţii pe această linie”, subliniază directorul coordonator al DSVSA. Petrea Dulgheru face apel la vameşi şi la celelalte structuri specializate ca, în preajma sărbătorilor Pascale, să monitorizeze permanent micul trafic de frontieră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu