12 martie 2010


Reabilitare termică a blocurilor doar cu plata în avans
· Proprietarii sunt obligaţi să-şi constituie anticipat cota de participare financiară la lucrările de izolare a imobilelor de locuit
Conducerea municipalităţii a trimis asociaţiilor de proprietari o adresă prin care acestea sunt prevenite că până pe 22 aprilie trebuie semnate actele adiţionale la contractele de anvelopare a celor 15 blocuri cuprinse în programul de creştere a efecienţei energetice din acest an. Şeful executivului local, Ion Lungu, atrage atenţia că aceste documente nu vor fi parafate decât după ce asociaţiile vor face dovada existenţei în cont a părţii de contribuţie financiară a proprietarilor de apartamente. Dl. Lungu pune în vedere că imobilele care nu au constituită cota de co-participare riscă să fie scoase din program, locul acestora urmând a fi luate de altele de pe lista de aşteptare. Edilul şef face cunoscut, de asemenea, că nu vor mai putea face obiectul lucrărilor cu susţinere financiară de la bugetul local şi cel de stat blocurile în care au fost izolate parţial în regim privat. „Contractele adiţionale vor fi semnate până pe 22 aprilie, iar noi vom verifica existenţa banilor în cont. Acesta deoarece lucrări care au fost finalizate anul trecut în noiembrie nu sunt achitate nici la ora actuală de către beneficiari. În situaţia în care nu vor fi îndeplinite aceste condiţii, vom lua în calcul următoarele blocuri care sunt pe lista de priorităţi transmisă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului”, accentuează primarul Ion Lungu. Programul de reabilitare termică este finanţat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de la beneficiari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu