24 martie 2010


Suceava, un şantier al florilor
· Chiar dacă este răscolit de şanţuri, în municipiul Suceava vor fi plantate 400.000 de mii de fire flori, cheltuielile totale ridicându-se la 200.000 de lei
Conducerea administraţiei sucevene pregăteşte stocul pentru aranjamentul floral pe anul 2010. Anunţul este făcut de primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, care a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că anul acesta plantate vor fi 400.000 de fire de flori. Este vorba, în primul rând, despre 85.000 de mii de panseluţe şi Gura leului, care vor fi răsădite până de Paşte, pe marginea arterelor principale ale oraşului. Pe parcursul anului, plantate vor fi, de asemenea, 35.000 de begonia, 55.000 de gazonia, 75.000 de cana indica, 20.000 de inca, precum şi altele de salvie, petunii, crăiţe, portolac şi zinia.
Dl Lungu spune că, în acelaşi timp, este pregătit şi mobilierul stradal, în care vor fi plasate 1200 de ghivece cu muşcate curgătoare, 800 de ghivece cu petunii curgătoare, precum şi 500 de jardiniere cu flori din ambele specii. „Chiar dacă avem foarte multe lucrării de investiţii, ne dorim şi în acest an ca Suceava să fie, cât de cât, un oraş al florilor”, arată Ion Lungu, adăugând că plantaţi vor fi 500 de arbori şi 1500 de arbuşti în zonele în care aceştia au fost tăiaţi sau afectaţi de intervenţiile la infrastructura subterană. Majoritatea materialului floral şi arboricol provine din serele Direcţiei Domeniului Public al Primărie cheltuielile totale cu aranjamentele respective ridicându-se la 200.000 de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu