16 martie 2010




Suceava, sub dominaţia noroiului cărat în oraş de maşinile firmelor din cadrul ISPA
Conducerea municipalităţii sucevene este nemulţumită de mizeria pe care o fac firmele care lucrează la extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Viceprimarul Lucian Harşovschi le-a cerut constructorilor ca, la ieşirea din şantiere, să cureţe noroiul de pe autobasculantele sau utilajele care străbat arterele urbei. Adjunctul şefului executivului municipal a dat ca exemplu firma TMUCB, care se ocupă din partea de alimentare cu apă a Programului IPSA şi după care, în una din zile trecute, muncitorii de la operatorul Rosal au fost nevoiţi să măture de 3 ori. Dl. Harşovschi arată că societatea respectivă a înnoroit o mare parte din Calea Unirii, şi că, deşi legislaţia în vigoare prevede sancţiuni, administraţia locală nu va recurge, decomandată, la asemenea măsuri punitive. Domnia sa atrage atenţia firmelor constructoare să ia măsuri de împiedicare a răspândirii aluviunilor, mai ales că vin temperaturile ridicate şi dezgheţul. „Acum este încă îngheţat, însă pe măsura încălzirii vremii am putea avea probleme din acest punct de vedere. Am avut discuţii constructorii şi, se pare, că au înţeles că trebuie să îndepărteze noroiul de pe roţi”, reliefează viceprimarul.
În altă ordine de idei, Lucian Harşovschi spune că muncitorii de la firma de salubritate Rosal au ieşit deja în teren la curăţenia de primăvară. Aceştia spală balizele despărţitoare de pe străzi, îndepărtează zăpada de pe rigole şi adună antiderapanţii împrăştiaţi în timpul iernii pe carosabilul din reşedinţa de judeţ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu