Asociaţiile de proprietari îşi vor stabili singure salariile administratorilor
· Acestea trebuie să reflecte numărul de membri asociaţi
Asociaţiile trebuie să stabilească de unele singure salariile administratorilor intereselor proprietarilor. Aceasta este părerea viceprimarului Lucian Harşovschi, responsabil din partea executivului municipal pe domeniul relaţiilor cu asociaţiile de proprietari şi care spune că remuneraţiile adoptate vor fi orientative, iar la stabilirea lor se va ţine cont de numărul de membri ai respectivelor structuri. Dl. Harşovschi arată că administraţia locală nu poate impune mărimea drepturilor băneşti ale diriguitorilor asociaţiilor, recomandând reprezentanţilor acestora din urmă să se întâlnească şi să decidă, în acest sens, cu specialiştii primăriei. Adjunctul şefului executivului municipal crede că doar astfel vor fi evitate suspiciunile legate de remuneraţia administratorilor asociaţiilor de proprietari şi care, în ani anteriori, au stârnit numeroase controverse. „Atunci când este vorba despre oameni şi despre bani, se ivesc discuţii, orice am face. Pentru a evita aceste discuţii, dorim ca reprezentanţii asociaţiilor să vină cu o propunere, să se întâlnească cu specialiştii primăriei şi să se ia o decizie în acest sens. Noi nu putem impune nimănui, însă va trebui stabilit un salariu orientativ, fiind necesar ca acesta să reflecte numărul de membri ai asociaţiei”, declară viceprimarul de Suceava. Lucian Harşovschi menţionează că în conformitatea cu Legea nr. 230, administratorul este angajat cu contract de muncă individual şi cere proprietarilor să ia parte la adunările generale ale asociaţiilor care se vor ţine până la finele acestei luni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu