La debut de primăvară calendaristică,
Municipalitatea intră în forţă la investiţiile IPSA şi reabilitare termică blocurilor
Conducerea municipalităţii reia seria comandamentelor pe lucrările importante de investiţii care se desfăşoară în capitala de judeţ. Este vorba, în primul rând, despre cele din Programul ISPA de extindere şi modernizarea a reţelelor de apă şi de canalizare, precum şi de reabilitare a staţiei de epurare, lucrări care trebuie să se încheie la 31 decembrie. În prezent, se intervine pe străzile „Petru Rareş” şi Zamca”, dar şi pe Calea Unirii. Primarul Ion Lungu spune că încă din prima zi a lunii martie s-a intrat în forţă cu aceste investiţii, societatea de construcţii TMUBC, executant la alimentările cu apă, suplimentând deja forţa de muncă de pe fronturile de lucru. „De pe 1 martie, intrăm în linie dreaptă cu lucrările de investiţii. Reluăm şi acele întâlniri săptămânale, pentru a fi cât mai operativi şi a anunţa din timp străzile care ar urma să fie închise sau acelea pe care se vor introduce limitări ale circulaţiei”, subliniază edilul şef, care precizează că societăţile constructoare de pe ISPA sunt optimiste în ceea ce priveşte încadrarea în dead line-ul de la finele anului. În ceea ce priveşte reabilitarea termică blocurilor de locuinţe, până la venirea sezonului rece, execuţia a fost terminată la 11 dintre imobilele din programul pe anul trecut. Altele 5 blocuri au ajuns doar până la stadiul de amenajare estetică a faţadei, lucrările urmând a fi reluate de zilele acestea. Comandamentele cu proiectanţii, constructorii, diriginţii de şantiere, reprezentanţii Poliţiei, firmelor de utilităţi şi cu responsabilii compartimentelor de specialitate din cadrul executivului local au loc în fiecare zi de marţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu