Proprietarii pădurilor fără pază, amendaţi cu aproape 2 miliarde de lei vechi
Anului trecut, pe raza judeţului Suceava s-au depus cereri de asigurare a serviciilor silvice pentru mai mult de 2000 hectare de pădure, informează conducerea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava, care precizează că pentru această suprafaţă pericolul tăierilor ilegale este redus la minim. Directorul coordonator al instituţiei, Costel Girigan, arată că acolo unde nu au fost încheiate contracte de pază, proprietarilor li s-a aplicat 2138 amenzi, cu o valoare totală de 188.000 lei. Numărul sancţiunilor pe această linie este în continuă creştere, în comparaţie cu 607 amenzi în anul 2006, 620 de sancţiuni în 2007 şi 396 sancţiuni în 2008. „În marea majoritate a cazurilor proprietarii au şi semnat cereri de asigurare a pazei cu ocoale silvice de stat sau private şi s-a organizat preluarea operativă în pază a acestor suprafeţe”, relevă dl Girigan. Şeful ITRSV dă ca exemplu, comunele de pe raza ocoalelor silvice Adâncata şi Pătrăuţi, în special Todireşti şi Calafindeşti, unde preluate în pază au fost peste 150 de hectare, comunele din perimetrul ocolului silvic Breaza, adică Izvoarele Sucevei şi Breaza, cu peste 180 hectare, precum şi comuna Panaci şi oraşul Broşteni cu circa de 500 hectare păzite de personalul specializat. Codul silvic din 2008 menţine prevederile referitoare la obligaţia administrării tuturor pădurilor prin ocoale silvice, în acest sens Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava desfăşurând o campanie amplă de informare a deţinătorilor de păduri. Astfel, au fost organizate şedinţe cu proprietarii sau discuţii individuale în toate localităţile cu o suprafaţă mare de terenuri împădurite proprietate privată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu