29 martie 2010



Autoritatea Aeronautică ameninţă cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare a infrastructurii aero-portuare de la Aeroportul „Ştefan cel Mare”
· „Acest lucru ar avea consecinţe negative foarte mari, prin izolarea zonei de nord-est, atât din punct de vedere economic, cât şi turistic şi social”, reliefează vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie

Peste 40 milioane de euro vor fi investite în modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj a Aeroportului „Ştefan cel Mare Suceava”. Cel puţin aşa rezultă dintr-un proiect hotărâre referitor la aprobarea indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, ajuns, astăzi, pe masa de dezbateri a şedinţei ordinare a deliberativului judeţean. Conform iniţiativei legislative, execuţia ar urma să dureze 2 ani şi va consta, printre altele, în amenajarea unei suprafeţe de decolare-aterizare flexibilă de peste 2,5 km lungime, a unei platforme de îmbarcare-debarcare, a 6 poziţii de parcare pentru avioane şi a sistemului de iluminare pentru operarea pe timp de noapte. Potrivit iniţiatorului proiectului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie, demersul vine pe fondul precarităţii infrastructurii aero-portuare, motiv pentru care Autoritatea Aeronautică Română ameninţă cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare. „Acest lucru ar avea consecinţe negative foarte mari, prin izolarea zonei de nord-est, atât din punct de vedere economic, cât şi turistic şi social”, reliefează Vasile Ilie. În anul 2007 a fost întocmit studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, luna aceasta operându-se o revedere a devizelor şi indicatorilor, recalculare corelată cu evoluţia la zi a preţurilor materialelor de construcţie. În studiul IPTANA Bucureşti se precizează că modernizarea va rezolva probleme economice şi sociale ale populaţiei din zonă şi că aceasta va contribui la dezvoltarea judeţului şi Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. De asemenea, se apreciază că prezenţa în preajmă a Centrului economic „Bucovina” va permite accesul facil al investitorilor la prospectarea pieţei şi oportunităţile de afaceri, precum şi punerea în valoare a potenţial turistic al Bucovinei. Acelaşi studiu estimează că în intervalul 2011-2016 vor fi create 100 de noi locuri de muncă şi că numărul de pasageri va creşte de la 20.000 la 125.000.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu