Zona montană a judeţului Suceava, lăsată de izbelişte
· Veniturile din gospodăriile de la munte nu acoperă decât 60% din cheltuielile localnicilor, opinează Vasile Mustea, vicepreşedinte al organizaţie judeţene a PRM Suceava
Vasile Mustea, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, deplânge situaţie jalnică a zonei montane judeţului Suceava. Dl Mustea a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că muntele „este o comoară, singura sursă de hrană ecologică şi că nimeni nu dă importanţă problemelor locuitorilor acestuia”. Vasile Mustea spune că, după 1989, pajiştile au fost lăsate de pripas, fâneţele rămân necosite, transhumanţa a fost desfiinţată, efectivele de bovine s-au redus cu 50%, cele de ovine cu 85%, iar la munte au rămas doar bătrânii. Vicepreşedintele judeţean al PRM Suceava, de loc din Vatra Dornei, arată că, în prezent s-a ajuns până acolo încât, cu banii de pe o găleată de lapte nu se poate procura decât 1 litru de benzină, iar cu lâna de pe o oaie un gospodar are posibilitatea de a cumpăra o pereche de ciorapi sau, eventual, două batiste.
La fel, în timp ce unele produse agro-alimentare s-au scumpit cu aproximativ 35%, pe 1 kg de piele de bovină nu se poate obţine mai mult de 1 leu. „Vaca se vinde la preţ de ovină şi abia dacă se poate cumpăra un cărucior de lemne cu banii luaţi. Ovina poate fi vândută la preţul unei găini, iar aceasta din urmă pe mai nimic”, relevă viceliderul PRM, menţionând că firmele de prelucrare nu mai sunt interesate de laptele din gospodăriile montane şi că punctele de sacrificare a animalelor sunt la mare depărtare de localităţile gospodarilor. În condiţiile în care veniturile din gospodăriile montane nu acoperă decât 60% din cheltuieli, Vasile Mustea crede că soluţia depăşirii acestei stări de lucruri o reprezintă investiţiile pe termen mediu şi lung, atât cele din proiecte europene, cât şi din aportul unor oameni de afaceri de bună credinţă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu