02 martie 2010


Caninele de companie taxate la asociaţie la fel ca şi stăpânii
· Şefi de asociaţii cer obligarea proprietarilor să facă curăţenie în urma câinilor scoşi la plimbare, cei care nu vor avea pungi şi făraş asupra lor urmând să fie sancţionaţi
Câinii ţinuţi în apartamente vor fi taxaţi la plata cheltuielilor comune către asociaţie la fel ca şi stăpânii. Cel puţin aşa s-a concluzionat ieri, în cadrul întâlnirii de la primărie dintre oficialii administrativului şi preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari, în care aceştia din urmă au reclamat că multă lume creşte unul sau mai multe lătrătoare în imobilul de locuit. Şefii de asociaţii au cerut ajutor municipalităţii, spunând că animalele fac zgomot şi mizerie şi că provoacă disconfort vecinilor din bloc. Viceprimarul Lucian Harşovschi le-a spus reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari că, încă de anul trecut, în cadrul adunărilor generale s-au luat hotărâri de includere a câinilor pe lista de cheltuieli comune, însă doar începând ce cel de al doilea animal adăpostit în casă. Adjunctul şefului executivului local a subliniat că acolo unde asemenea prevederi nu există, decizia revine comitetului asociaţiei de proprietari. „Comitetul asociaţiei de proprietari poate lua o decizie, astfel încât primul câine să poată fi ţinut în apartament, iar pentru cel de al doilea sau următorii să se plătească cheltuieli administrative la fel ca şi în cazul oamenilor”, a subliniat Harşovschi. Viceprimarul dat exemplul unei persoane cu tulburări comportamentale din apartamentul căreia, în urma unei reclamaţii, poliţişti comunitari au evacuat mai multe canine, dar şi cazul unui judecător „cu 4-5 câini în casă”. „La aceştia din urmă nu avem ce le face, asociaţiile trebuind să ia o decizie”, reliefat Lucian Harşovschi. Şefii de asociaţii au mai solicitat luarea de măsuri pentru obligarea proprietarilor să facă curăţenie în urma câinilor scoşi la plimbare, iar cei care nu vor avea pungi şi făraş asupra lor să fie sancţionaţi. Intervenţia responsabililor de la asociaţii vine pe fondul ridicării zăpezii, trotuarele oraşului fiind pline de dejecţiilor animalelor de companie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu