În asistenţa socială suceveană,
Sporuri doar pentru salariaţii care lucrează cu bolnavii grav
În urma demersurilor sindicaliştilor, administraţia judeţeană suceveană va opera o rectificare bugetare prin care speră să acopere sporurile reclamate de lucrătorii din asistenţa socială. „În urma consultărilor cu Direcţia de Finanţe am găsit o soluţie, pentru că era o problemă în legătură cu acordarea sporurilor elementare la salariaţii care lucrează în condiţii foarte grele”, subliniază şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur. Domnia sa spune că necesarul pe intervalul care a rămas din 2009 este de încă cel puţin 3 milioane de lei şi că lucrătorii din sistem au solicitat clarificări, deşi aceştia au beneficiat de respectivele drepturi şi până la această dată. Dl Flutur arată că decizia reorientării sporurilor către anumite categorii de personal vine pe fondul austerităţii financiare şi imperativului reducerii cheltuielilor. „Avem un buget subţire şi foarte greu facem faţă”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, adăugând că un angajat care lucrează bolnavi cu SIDA nu pate primi doar 700-800 de lei pe lună.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu