31 iulie 2009


Centru cultural cu patru etaje pe ruinele fostului cinema “Modern”

· Valoarea investiţiei care urmează a fi făcută în condiţii de criză încă nu este cunoscută, în legislatura trecută, pe structura cădirii cu un singur etaj, plus o supraînălţare, fiind estimată cheltuirea a 17 miliarde de lei vechi

Proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea fostului cinematograf „Modern” agreat de primăria Suceava, este cel prezentat de firma AGD Suceava. Anunţul este făcut de viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a prezentat soluţia în cauză, ieri, într-o conferinţă de presă. Astfel, făcându-se o extindere a spaţiului util de la 904 metri pătraţi, la 2480 metri pătraţi(adică de două ori şi jumătate în plus), actuala structură cu parter şi un singur etaj va fi modificată, imobilul modernizat urmând a avea demisol, parter şi 4 etaje. Clădirea modernizată va include şi o sală de spectacole, la preluarea cinema-ului fiind impusă păstrarea activităţii de proiecţie de pelicule cinematografice. Dl. Seredenciuc a declarat că valoarea lucrărilor va fi cunoscută după întocmirea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local. Interesant este că, iniţial, deliberativul local din capitala de judeţ a decis ca imobilul modernizat să găzduiască o casă de cultură, valoarea lucrărilor fiind estimată, în legislatura anterioară, prin alţi indicatori tehnico-economici votaţi în Consiliu, la circa 1,7 milioane lei(17 miliarde de lei vechi). Investiţiile prevedeau, printre altele, repararea tencuielilor interioare şi exterioare, refacerea acoperişului, montarea de instalaţii sanitare, de apă caldă şi rece, de încălzire, electrice, de gaze naturale, acustice şi de sonorizare, amenajarea pardoselii, construirea unei scene, montarea de scaune, instalarea unui ecran de proiecţie etc. La modernizarea fostului cinematograf „Modern” va participa şi executivul judeţean, deliberativul de la Palatul Administrativ aprobând o hotărâre de asociere cu municipalitatea suceveană. Aşa se face că, după reabilitare, în casă nouă are a se instala proaspătul constituit Centrul Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi a Revista “Bucovina Literară”. În decembrie anul trecut, preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea prind trecerea fostelor cinematografe din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor(RADEF) în domeniul public şi administrarea autorităţilor publice locale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu