10 iulie 2009


Agenţia Domeniilor Statului nu se desfiinţează

· „ADS va trăi mult şi bine”, relevă reprezentantul judeţean al instituţiei, Ioan Băncescu

Agenţia Domeniilor Statului nu se desfiinţează. Aşa susţine şeful reprezentanţei Suceava a ADS, Ioan Băncescu, care spune că s-a renunţat la această intenţie pe motiv că instituţia nu consumă bani de la bugetul de stat, ci se autofinanţează din redevenţele din concesionarea sau arendarea imobilelor din administrare. „Agenţia Domeniilor Statului nu se va desfiinţa, fiindcă aceasta este un contribuabil foarte important la bugetul statului. Întreaga activitate a instituţiei nu se finanţează cu bani de la buget, pentru că noi ne autofinanţăm. În aceste circumstanţe, ADS va trăi mult şi bine”, explică dl. Băncescu. Domnia sa reliefează că nicio instituţie nu funcţionează la parametri optimi din primele zile ale înfiinţării şi că, pe parcurs, ADS a trecut printr-un proces de reorganizare şi perfecţionare a activităţii, iar în cei 4 ani şi jumătate de când este în funcţie, „foarte multe lucruri s-au schimbat în bine”. ADS Suceava are în administrare circa 1700 de hectare de teren, ocupându-se, în general, cu evidenţa imobilelor, urmărirea contractelor de concesionare şi arendare, încasarea redevenţelor la acestea din urmă, precum şi cu recuperarea debitelor de la rău platnici, prin acţiuni în instanţă. Potrivit intenţiilor iniţiale exprimate la nivel central, terenurile şi construcţiile de sub aripa ADS urmau a fi transferate consiliilor locale pe raza cărora se află sau să fie vândute către cei 23 de concesionari sau arendaşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu