21 iulie 2009


Primăriile nu vor primi bani judeţeni pentru a scăpa de gunoi

· Preşedintele Consiliul Judeţean, Gheorghe Flutur le reaminteşte edililor şefi despre autonomia locală, punându-le în vedere că o eventuală rectificare ar putea viza doar cofinanţarea proiectelor
Conducerea administraţiei judeţene sucevene pune în vedere primăriilor să găsească resurse pentru transportarea deşeurilor menajere la rampele cu perioadă de tranziţie mai lungă şi să nu se aştepte la sprijin financiar din rectificări bugetare. „Le transmitem primăriilor că nu vor avea parte de rectificare bugetară, iar dacă aceasta se va face, va viza doar co-finanţările la proiecte. Fiecare primărie care şi-a întocmit un buget al comunei, ştie care sunt capitolele bugetare şi că avea obligaţia de a prinde bani şi pe linie de salubritate”, accentuează preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Dl. Flutur a declarat ieri, într-o întâlnire cu presa, că la întâlnirile pe care le-a avut, i-a edificat pe primari asupra obligaţiilor ce le revin până la termenul limită de 16 iulie de închidere a platformelor de gunoi. „Este o problemă de autonomie locală, iar ei trebuie se încadreze în prevederile europene. Din câte ştiu, nu toate primăriile şi-au prins bani pentru transport, iar acestea sunt foarte mari, pentru că se fac pe distanţe mari”, relevă dl. Flutur exemplificând cu comunele Brodina şi Ulma care, în condiţiile tragerii pe dreapta a platformei de la Rădăuţi, trebuie să scape de gunoi ducându-l tocmai la Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni sau Botoşani. Tot şeful executivului a spus că unele comunităţi ar putea plăti şi până la 300.000 de lei, sumă care depăşeşte bugetul local pe întreg anul. Reamintim că, în conformitate cu negocierilor cu UE la Capitolul 22 „Mediu”, platformele de deşeuri menajere din mediu rural trebuiau închise până la 16 iulie 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu