Foşti lăcătuş şi lemnar, bucătari în pensiunile sucevene
· AJOFM a scos pe piaţă o promoţie de 28 de absolvenţi de cursuri de bucătari, aceştia prezentându-şi „lucrările de diplomă” într-o inedită expoziţie culinară
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi-a prezentat, ieri, cei 28 de proaspăt absolvenţi ai cursurilor bucătari. Ioan Cristian Şologon, directorul coordonator al instituţiei. precizează că aceştia s-au pregătit pentru noua meserie 5 luni şi jumătate, participând la numai puţin de 720 de ore, dintre care două treimi de practică în unităţi de alimentaţie publică sucevene. Abilităţile practice au fost dobândite la restaurantele „Nistru” şi „Brădet, în care bucătarii au prezentat expoziţii cu bucatele preparate în vederea obţinerii certificatul de calificare.
Cei 28 de cursanţi s-au bucurat de sprijinul Luciei Secrieru, şefa Centrului de Formare Profesională al AJOFM, şi Vioricăi Vasilovici, responsabilă de curs. În judeţul Suceava, anul acesta s-au înscris la cursuri de bucătari 129 de persoane, 63 dintre acestea le-au finalizat deja, iar 28 şi-au găsit o slujbă la pensiunile din judeţ. Directorul Şologon ia lăudat şi pe absolvenţii din seria anterioară care, la concursul „Barabula de aur de la „Zilele Humorului” au obţinut numeroase diplome şi premii. În urma cursurilor de calificare, cei 26 de şomeri care au expus produse culinare s-au bătut cu bucătari profesionişti, 3 dintre aceştia reuşind să intre pe post la unităţi judeţene de alimentaţie publică. „Invit angajatorii să aibă încredere în aceştia, pentru că pregătirea este de cel mai înalt nivel”, a spus şeful AJOFM. Unul dintre expozanţi ne-a declarat că este şomer, anterior concedierii lucrând ca lăcătuş mecanic. „Nu aveam de lucru şi m-am hotărât să fac acest curs, să mă calific într-o nouă meserie”, ne-a declarat Marius Stan, adăugând că acum îşi caută un loc de muncă, însă, până acum, nu are nicio o certitudine că va fi şi angajat. Aglaia Stan, şomer de la fosta societate de prelucrare a lemnului Mobstrat, în locul căreia acum tronează un supermarket, ne spune că îi place foarte mult bucătăria. „Am foarte bună experienţă în bucătăria familiei, iar acum am luat şi diploma. Bucătăria este artă şi îmi place foarte mult”, a subliniat dna Stan. Cei doi spun că vor ţine legătura de muncă pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu