Datorită crizei
Termica achiziţionează cărbune la jumătatea preţului cu care s-a aprovizionat anul trecut
· La această dată, în stoc există cantităţi care asigură necesarul pentru o lună din cele şase de sezon rece la Suceava
Societatea comercială de termificare Termica, la care unic acţionar este Consiliul Local, a organizat o licitaţie de achiziţionare a combustibilului pentru iarna care vine. Este vorba despre 75.000 de tone de cărbune, vestea bună fiind că, în 2009, aprovizionarea se va face la un preţ cu peste 100 de dolari pe tonă mai mic comparativ cu anul trecut. Astfel, dacă în 2008, tona de huilă a fost cumpărată cu 228 de dolari, acum sunt şanse de achiziţionare cu 117 de dolari tona. La această dată, în stoc există 23.000 de tone de huilă şi 4000 de tone de păcură, cantităţi care asigură necesarul pentru o lună din cele şase de sezon rece la Suceava. „În măsura în care se concretizează licitaţia de săptămâna trecută, iată că avem combustibil şi căldură pentru iarna 2009-2010”, precizează primarul Ion Lungu, adăugând că, în acest sens, Termica a contractat o un credit de la o unitate financiar bancară. Edilul şef spune că în conturile administrativului municipal au mai intrat 900.000 de lei din cele 3,5 milioane lei prevăzute prin hotărâre de guvern în cadrul Programului „Termoficare 2006-2009” pentru reabilitarea sistemului de transport şi distribuire a agentului termic. Executivul aşteaptă soluţionarea contestaţiei depuse la Consiliul Naţional pentru Contestaţiilor de una dintre firmele participante la licitaţia pentru desemnarea executantului, estimându-se că lucrările de reabilitare a magistralelor vor începe în următoarele două săptămâni. Fondurile sunt asigurate din cele 10,3 milioane de lei din Proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, precum şi din cele 3,5 milioane lei din Programul „Termoficare 2006-2009”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu