Prăbuşire în sectorul construirii de locuinţe
· În primele trei luni ale lui 2009 au fost terminate cu peste 70% mai puţine locuinţe faţă de ultimul trimestru al anului trecut
· Mai mult de 90% dintre locuinţele terminate au fost realizate din fonduri proprii ale persoanelor fizice, cu execuţie în regie proprie
Sucevenii şi-au pierdut apetenţa pentru ridicarea de locuinţe noi.
Cel puţin aşa rezultă din datele făcute publice de Direcţia Judeţeană de Statistică, potrivit cărora, în luna mai, au fost eliberate un număr de 315 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 16,7% mai puţine faţă de luna omoloagă a lui 2008. Chiar şi în acest condiţii, din acest punct de vedere judeţul Suceava se află pe primul loc în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, deţinând 33,5% din total autorizări, urmat fiind de Neamţ(19,3%), Iaşi(16,4%), Bacău(13,6%), Vaslui (9,2%) şi Botoşani (8,0%). Mai mult, Suceava ocupă poziţia a doua la nivel naţional, pe primul loc fiind judeţul Ilfov, cu 564 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale aprobate în mai 2009. Pe de altă parte, aceleaşi date evidenţiază că, în primul trimestrul al anului în curs au fost terminate un număr de 559 locuinţe, cu 1361 în minus faţă de ultimul trimestru al anului 2008, ceea ce reprezintă o cădere de peste 70 de procente. Cele mai multe dintre acestea au fost finalizate la sate(56,5%), regresul afectând mai mult mediul urban, în care au fost duse la capăt cu 75% mai puţine unităţi de locuit. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în primele trei luni ale anului în curs, mai mult de 90% dintre locuinţele terminate au fost realizate din fonduri proprii ale persoanelor fizice, cu execuţie în regie proprie. Diferenţa de doar circa 9 procente a avut la bază alocări din subvenţii bugetare pentru ridicarea de noi locuinţe.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu