02 iulie 2009

Semnal de alarmă în sistemul de sănătate sucevean

Casa Judeţeană de Asigurări Sociale de Sănătate cere Prefecturii sprijin în vederea disponibilizării de fonduri pentru acoperirea deficitului financiar din sistemul de sănătate sucevean. Cristina Iordăchel, directorul general la CJASS, spune că datoriile instituţiei pe are o conduce sunt, pe trimestrul al doilea al anului, de 18,6 milioane de lei, dintre care 10 milioane lei către unităţile spitaliceşti, iar diferenţa la medici, farmacii şi laboratoare. Dna Iordăchel reliefează că, în ultimele două luni, spitalele au primit bani doar pentru cheltuielile de personal şi, parţial, în vederea plăţii utilităţilor, stocurile de medicamente fiind pe epuizate. Şefa Casei de Asigurări arată că, din cauza sistării furnizărilor din depozite, farmaciile sunt pe cale de a intra în blocaj, acestea nemaiputând asigura produse esenţiale pentru tratarea bolilor grave. Domnia sa consideră că, în scopul evitării blocării farmaciilor, acum, la început de nou trimestru, este esenţială acoperirea deficitului în cauză. „Trimestrializarea de la Ministerul Finanţelor a venit mai târziu decât am angajat noi contracte, lucru care nu s-a întâmplat în niciun an. Cu puţină bunăvoinţă am putea muta sumele alocate pentru august şi septembrie în luna iulie, astfel încât să ieşim din acest blocaj”, relevă Cristina Iordăchel, menţionând că în toate judeţele se înregistrează o situaţie similară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu