Primăriile comunale care nu îşi închid gropile de gunoi vor fi amendate cu 100.000 de lei
· Termenul limită este 16 iulie şi doar 55 de administraţii rurale din 98 au solicitat avize de la Agenţia pentru Protecţia Mediului
Primăriile comunelor din judeţul Suceava care nu se conformează directivelor europene privind închiderea rampelor de gunoi vor avea de suferit rigorile legii. Avertismentul este lansat de şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, potrivit căreia, în condiţiile în care termenul limită se apropie, foarte puţine dintre administraţiile rurale s-au conformat acestui imperativ. Comisarul şef arată că din cele 98 de comunităţi, doar 55 au solicitat aviz de închidere de la Agenţia de Protecţia Mediului, ultima zi pentru tragerea pe dreapta a platformelor de gunoi de la sate fiind 16 iulie. În urmă cu 2 luni, atât autorităţile de mediu, cât şi Consiliul Judeţean, au avertizat primăriile asupra obligaţiilor pe care le au, aceasta fiind informate că, în cazul în care nu pot transporta resturile pe marile rampe orăşeneşti, au la îndemână varianta înfiinţării, pe durata unui an, a unor platforme betonate provizorii. Însă, această alternativa a căzut recent, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului trimiţând Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava şi primăriilor o adresă prin care pune în vedere că stocarea temporară a gunoiului este permisă doar dacă administraţiile locale sunt dotate cu instalaţii de balotare. „Acestea presupun investiţii mari şi mă îndoiesc că primăriile vor avea fonduri să-şi procure respectivele instalaţii”, precizează Adriana Iordache. Date fiind aceste circumstanţe, comunele vor fi silite să-şi ducă deşeurile la gropile de gunoi ale oraşelor şi municipiilor apropiate, la Fălticeni termenul de închidere fiind finele lui 2010, iar la Cîmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, sfârşitul lui 2001. Într-o situaţie mai dificilă se află localităţile din zona Rădăuţi, municipiu a cărei rampă va fi închisă tot pe 16 iulie. De aceea, aceste din urmă comunităţi ar putea să-şi transporte resturile menajere la Botoşani. Comisarul şef judeţean Adrian Iordache reliefează că în cazul în care nu vor găsi o soluţie viabilă de gestionare a deşeurilor, primăriile comunale riscă amenzi ce pot ajunge şi până la 100.000 de lei. În judeţ există 177 de depozite mici comunale care nu sunt în concordanţă cu standardele europene. Suceava urmează a avea două depozite ecologice la Moara şi Pojorîta, precum şi cinci staţii de transfer de transfer a deşeurilor în tot atâtea localităţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu