Potrivit DJS,
Într-un singur an numărul salariaţilor
suceveni a crescut cu 2,8%, iar salariul net cu 12,9%
·
După
prima lună a lui 2018, judeţul Suceava avea 107.374 de salariaţi, salariul
mediu net fiind de 1.934 de lei de persoană.
·
Numărul
şomerilor a înregistrat o scădere de 6,1%,
rata şomajului fiind de 5,6%, una mai mică cu 0,3 puncte procentuale în
comparaţie cu luna ianuarie 2017.
Numărul angajaţilor din judeţul Suceava este
în creştere. Aşa rezultă din informaţiile făcute publice ieri, de către
Direcţia De Statistică Suceava, conform cărora, la sfârşitul lunii ianuarie
2018, efectivul de salariaţi din judeţ a fost de 107.374 persoane, unul mai
mare cu 1,3% faţă de cel din decembrie 2017. La fel, comparativ cu luna
ianuarie a anului precedent a crescut, cu 2,8%, şi numărul salariaţilor suceveni.
Astfel, în acelaşi context, câştigul salarial mediu net din prima lună a anului
a atins, în judeţul Suceava, nivelul 1.934 lei pe salariat, fiind mai mare cu
0,7% faţă de luna precedentă, dar şi superior, cu 12,9%, celui din ianuarie
2017. Pe de altă parte, pe 31 ianuarie 2018, numărul şomerilor din evidenţa
Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava era de 12.900
persoane, în creştere cu 4,2% faţă de luna anterioară, dar în scădere cu 6,1% comparativ
ianuarie 2017. La finele lunii ianuarie anul acesta, rata şomajului a fost de
5,6%, una mai mare cu 0,3 puncte procentuale, raportat la decembrie 2017, însă
mai mică cu 0,3 puncte, în comparaţie cu luna ianuarie 2017.
La femei, rata şomajului de la sfârşitul lunii ianuarie 2018 a fost de 4,9%,
valoare egală cu cea înregistrată în decembrie 2017, dar mai mică cu 0,4 puncte
procentuale faţă rata şomajului de la sfârşitul lui ianuarie 2017. În ceea ce
îi priveşte pe bărbaţi, după prima lună
a lui 2018, rata şomajului în rândul acestora era 6,1%. Indicatorul a avut o
valoare mai mare cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu decembrie 2017, dar cu
0,4 puncte procentuale mai mică faţă de cea din ianuarie a anului precedent.
Rata şomajului înregistrată în judeţul Suceava a fost, la finele lunii ianuarie
2018, cu 1,6 puncte procentuale mai mare faţă cea consemnată la nivel naţional,
respectiv de 4,0%.