02 aprilie 2018


În judeţul Suceava,
 Aproape 8.000 de certificate de căsătorie, eliberate într-un singur an
·        Notarii publici au înregistrat 385 de certificate de divorţ, la primării fiind eliberate 45 de certificate de divorţ pe cale administrativă.
·        În acelaşi timp, în judeţ au fost eliberate 21.478 de certificate de naştere şi 7.878 de certificate de deces.  
În anul 2017, în judeţul Suceava au fost înaintate în vederea analizării şi avizării 3.324 de dosare de transcriere a actelor de stare civilă ale cetăţenilor români cu domiciliul în judeţ,  precum ale celor cu ultimul domiciliul în România, în judeţ, dar încheiate în străinătate, se precizează într-o informare a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Consiliul Judeţean, referitoare la activitatea de stare civilă. Din total, aviz favorabil au primit 3.157 de dosare, 167 fiind restituite, deoarece nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.  Pentru cetăţenii care au redobândit cetăţenia română şi care nu au avut niciodată domiciliul în România, s-a solicitat, în prealabil, avizul în vederea întocmirii actelor de stare civilă în registrele de stare civilă române, verificându-se 2.503 de dosare pentru transcrierea certificatelor de naştere şi a certificatelor de căsătorie, în timp ce restituite au fost 55 din total. Conform informării Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Consiliul Judeţean, în judeţul Suceava, pe durata anului trecut au fost întocmite şi eliberate 23.094 de acte de stare civilă, dintre care 9.991 de acte naştere, 5.495 de acte de căsătorie, şi 7.608 de acte de deces. Totodată, au fost eliberate 38.621 de certificate de stare civilă, dintre care 21.478 de certificate de naştere, 7.878 de certificate de căsătorie şi 9.265 de certificate de deces. În 2017, au fost întocmite şi eliberate 45 de certificate ca urmare a divorţului pe cale administrativă, constatat de ofiţerii de stare civilă şi s-au transmis comunicări de menţiuni la „exemplarul I” al actelor de căsătorie, ca urmare a primirii a 385 de certificate de divorţ de la notarii publici.