Cincizeci de firme concurează pentru călătorii
de pe cele peste 160 de trasee de transport judeţean sucevean
·
Consiliul
Judeţean a eliberat şi 52 de licenţe pentru curse regulate speciale destinate transportării
elevilor de la domiciliu la unităţile de învăţământ, dar şi salariaţilor unor
agenţi economici.
·
Încă
din toamnă, Primăria Suceava a cerut executivului judeţean să ia măsuri pentru
stoparea preluării de către transportatorii judeţeni a călătorilor de pe raza
reşedinţei de judeţ.
Contractul de delegare a gestiunii serviciului
de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, este aplicabil
şi trebuie semnat cu toţi operatoriii cărora li s-au atribuit traseele
judeţene. Aşa se precizează într-o informare a Consiliului Judeţean cu privire
la coordonarea transportului public judeţean, în care se arată că modelul
contractului a fost aprobat prin
Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 268 din 2017. Conform
informării menţionate, în Programul judeţean de transport de persoane în
judeţul Suceava, pentru anii 2014-2019 au fost adjudecate 164 de trasee,
acestea revenindu-le celor 50 de operatori care deservesc toate localităţile
judeţului. Pe durata anului 2017, Consiliul Judeţean Suceava a organizat 3
sesiuni de atribuire electronică pentru 5 trasee, procedură declanşată după ce
operatorii în cauză au renunţat la licenţele atribuite anterior. Dintre
acestea, pentru traseul nr. 23 Suceava-Iţcani-Pătrăuţi, a fost nevoie de încă o sesiune ulteriară de
atribuire electronică, organizată prin Agenţia pentru Agenda Digitală a
României. De asemenea, prin Hotărâre a
Consiliului Judeţean nr. 131 din 2017, Programul judeţean de transport persoane
pentru anii 2014-2019 a fost actualizat, introducându-se, în scopul deservirii pasagerilor traficului aerian, traseul
nr. 171 Suceava-Aeroportul „Ştefan cel Mare”. De precizat este şi faptul că, în
anul 2017, Consiliul Judeţean, prin compartimentul specializat, a eliberat de
licenţe 52 de trasee de curse regulate speciale, atât pentru transportarea
elevilor de la domiciliu la unităţile de învăţământ în care studiază, şi retur,
dar şi a salariaţilor unor agenţi economici de pe raza judeţului Suceava. Reamintim
că, la sfârşitul lunii septembrie 2017, Primăria Suceava s-a adresat
Consiliului Judeţean, cerând luarea de măsuri pentru stoparea preluării de
către transportatorii judeţeni a călătorilor de pe raza reşedinţei de judeţ. Acest
fenomen a apărut odată cu încetarea contractului cu operatorii maxi-taxi din
municipiul Suceava, la acea dată fiind inventariate peste 40 de microbuze „licenţiate”
de Consiliul Judeţean şi care prestau ilegal servicii de transport în capitala
de judeţ.