În primele 9 luni ale
anului,
Executările silite ale
datornicilor suceveni au adus la bugetul statului 126 de milioane de lei
·
În 86 de cazuri în care s-a impus sechestrul, stinse au fost creanţe fiscale de
13,5 milioane de lei.
Dinamizarea acţiunilor de
obligare la plată a contribuabililor rău-platnici, concomitent cu reducerea
fraudei în faza de colectare forţată, prin prevenirea diminuării sau înstrăinării
patrimoniului acestora, constituie o preocupare permanentă a Administraţiei
Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, se precizează într-un raport privind
activitatea instituţiei în primele 9
luni ale anului 2015. "Prin
aceste măsuri, contribuabilii cu datorii restante, notificați pentru a fi
executați silit, sunt împiedicați să sustragă bunuri care urmează să fie
valorificate", reliefează raportul de activitate al AJFP. Astfel, în perioada 1 ianuarie-1 octombrie 2015,
în vederea recuperării creanţelor fiscale, inspectorii Administraţiei Judeţene
a Finanţelor Publice Suceava au comunicat
48.950 de somaţii, pentru debite în valoare de 296,7 milioane de lei,
efectiv încasându-se suma de 232,4 de
milioane de lei. În acelaşi context, s-au înfiinţat 23.218 de popriri pe
disponibilităţile din conturile bancare, vizate fiind debite în valoare de 158,1
de milioane de lei, recuperările reuşite
însumând 47,4 de milioane de lei. În cele dintâi 3 trimestre ale anului în
curs, lucrătorii fiscali au procedat la înfiinţarea a 1.799 de popriri la terţi,
pentru creanţe în valoare de 9,1 de milioane de lei, din total recuperându-se 1,7
milioane de lei. Inspectorii AJFP au pus 140 de sechestre pe bunuri mobile, în
sumă de 24,5 milioane de lei şi altele 64 pe bunuri imobile, în valoare de 17,7
de milioane de lei. Valorificate a fost bunurile din 86 de cazuri în care s-a
impus sechestrul, stinse fiind creanţe
fiscale de 13,5 milioane de lei. Conform Administraţiei Judeţene a Finanţelor
Publice, după 9 luni trecute din anul 2015, prin aplicarea măsurilor de
executare silită la bugetul statului s-au încasat 126,4 de milioane de lei.