În staţiunile de
tratament, doar cu cardul naţional de sănătate
Casa Judeţeană de Pensii Suceava
informează pe beneficiari, că deoarece tratamentul balnear şi pentru
recuperarea capacităţii de muncă este un serviciu medical, în momentul în care
ajung în staţiuni, cei în cauză sunt
obligaţi să aibă asupra lor inclusiv cardul naţional de sănătate. Obligatoriu
este ca acesta să fie activat de către medicul de familie, iar deţinătorul
trebuie să ştie codul pin. Pentru seria în curs, Casei judeţene de Pensii Suceava i-au fost alocate 348 de bilete de tratament,
iar plecarea în staţiuni se va face în intervalul 14-18 octombrie. Sucevenii
care au nevoie de odihnă şi tratament vor pleca în unităţi precum „1 Mai”, Amara, Buziaş, Bălţăteşti, Căciulata,
Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Geoagiu, Nicolina, Olăneşti, Sovata,
Pucioasa, Târgu Ocna, Techirghiol, Vatra Dornei, Slănic Prahova, Felix, Covasna
şi Călimăneşti. Listele cu repartizarea biletelor de tratament sunt afişate la
sediul Casei Judeţene de Pensii, dar şi pe pagina web a instituţiei. Persoanele
care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament trebuie să se prezinte la
sediul instituţiei noastre cu biletul de trimitere-formular în regim special de
la medic, în dublu exemplar, buletinul de identitate şi cuponul de pensie
pentru luna septembrie 2015. Persoanele care au parte de gratuitate, precum
cele cu handicap, veteranii de război, persecutaţii politic sau refugiaţii, vor
aduce şi documentele doveditoare ale calităţilor amintite. La ridicarea
biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului, sau
în cazuri excepţionale, o altă persoană, desemnată de către acesta, pe baza
unei procure autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit
să ia respectivul tichet. Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile
de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii şi, în completare, prin
contracte încheiate potrivit legii, cu alte unităţi de profil.