12 octombrie 2015


Consolidarea şi restaurarea Gării CFR Iţcani, blocate de actul de proprietate aflat în Arhivele din Cernăuţi    
·        Sper ca într-o săptămână să obţinem acest document”, a declarat în Suceava, George Radu Pipa, directorul Sucursalei Regionale CFR Infrastructură Iaşi, cu prilejul vizitei ministrului Transporturilor, Iulian Matache. 
·        Inclusă în Lista monumentelor istorice, Gara Suceava Nord a fost construită în anul 1871, valoarea lucrărilor amintite de reabilitare ridicându-se la 2 milioane de euro.
Staţia CFR Iţcani din municipiul Suceava, ar putea fi intra în reparaţii capitale în următoarea perioadă, s-a avansat cu prilejul vizitării obiectivului, sâmbătă, de către Iulian Matache, ministrul Transporturilor. Imobilul cuprins în lisa monumentelor istorice este într-o stare de degradare avansată,   demersurile pentru demararea reabilitării începând încă din 2012, iar la ora actuală se mai fac intervenţii pentru obţinerea autorizaţiei de construire de la administraţia locală din reşedinţa de judeţ. În 2014, autorităţile locale emiseseră doar certificatul de urbanism, în baza căruia au avut loc reparaţii ale peronului şi consolidări ale copertinei, acesta din urmă riscând să se prăbuşească peste călători. Imediat după aceea însă, Primăria Suceava a blocat procedurile de autorizare, întrucât la dosar nu fusese depus actul de proprietate asupra imobilului.  George Radu Pipa, directorul Sucursalei Regionale CFR Infrastructură Iaşi, participant la întâlnirea cu ministrul Iulian Matache, a declarat că, în vederea efectuării lucrărilor, au fost eliberate toate avizele necesare, inclusiv cele ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ordinului Arhitecţilor din România şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional. Potrivit lui Pipa, cu sprijinul ministrului Transporturilor, Iulian Matache, convocată a fost comisia ministerială de specialitate, autorităţile regionale din Cernăuţi urmând a remite respectivul act de proprietate în cel mai scurt timp. „Ne lipseşte un singur document, care se cheamă certificatul de atestare de proprietate. 
Cu ajutorul domnului ministru, am reuşit să adunăm comisia ministerială şi sper ca, într-o săptămână, să obţinem acest document. Toate instituţiile şi-au dat OK-ul, avem contractul, şi putem să ne apucăm de treabă”,  George Radu Pipa, directorul Sucursalei Regionale CFR Infrastructură Iaşi.  Valoarea lucrărilor este de 2 milioane de euro, fără TVA, intervenţiile de până acum fiind efectuate din fondurile proprii ale Companiei. De la momentul lămuririi situaţiei şi deblocării fondurilor, lucrările de consolidare, reabilitare şi restaurare a imobilul Staţiei CFR Iţcani ar urma se desfăşoare pe durata unui an.  Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a declarat la faţa locului că a dorit neapărat să vadă Gara de Iţcani, care este un monument istoric. „Eu cred că aici trebuie discutăm despre restaurare, şi nu doar despre o consolidare. 
Împreună cu autorităţile locale va trebui să găsim o soluţie, pentru că am înţeles că tot traficul s-a mutat în Gara Burdujeni”, a subliniat Iulian Matache, menţionând că va rezolva problema împreună cu conducerea CFR Infrastructură.         
În noiembrie 2014, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava arăta că din discuțiile purtate la Regional CFR Iași, pentru lucrările de la Stația CFR Ițcani au fost prevăzute fonduri în valoare de 1,2 milioane de lei, la momentul respectiv intervenindu-se doar la peron. "Noi sperăm ca, până în anul 2016, această gară să fie reabilitată. Fiind vorba despre un monument istoric, multe documente nu se găsesc, de aceea ne-am pus la dispoziția celor de la Regionala CFR Iași să ajutăm cu celeritate, să ne interesăm la Arhive, vizavi de planșe, amănunte, detalii, în așa fel încât această investiție foarte importantă să se poată derula condiții bune", reliefa ediul-şef Ion Lungu. 
Gara Suceava Nord  a fost construită în anul 1871 în satul Iţcani, astăzi suburbie a Sucevei, şi este inclusă în Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, elaborată în anul 2004. Aceasta este înscrisă în nomenclatura CFR cu numele de Staţia CFR Suceava-Nord şi deservea traficul de călători şi mărfuri spre Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, precum şi pe cel internaţional înspre Ucraina şi Rusia. În septembrie 2007, în Gara Iţcani s-a turnat o secvenţă din filmul „Călătoria lui Gruber”, în regia lui Radu Gabrea