20 octombrie 2015


Sucevenii pot depune cereri pentru ajutoarele financiare la încălzirea locuinţelor 
·        Ajutorul nu se acordă proprietarilor de alte clădiri sau spaţii locative, autoturism sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani, terenuri intravilane care depăşesc 1.000 de metri, dar nici celor care au depozite bancare de peste 3.000 lei.
·        Căldură este asigurată de pe 15 octombrie, Primăria a pregătit 7.000 de formulare, însă ajutorul în cauză se dă numai pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie.
Primarul municipiului Suceava a făcut, ieri, apel la diriguitorii asociaţiilor de proprietari din reşedinţa de judeţ să impulsioneze demersurile de completare a formularelor şi de depunere, de către consumatorii îndreptăţiţi, a dosarelor pentru obţinerea sprijinului financiar la încălzirea locuinţelor în iarna 2015-2016.
Edilul-şef precizat că, în acest sens, va organiza şi o întâlnire a şefilor de asociaţii cu reprezentanţii noului operator de transport  agent termic, Thermonet Suceava, în aşa fel încât la punct să fie pusă o strategie de asigurare a căldurii în anotimpul friguros.                 „Rugăm reprezentanţii asociaţiilor de proprietari să vină la Primărie, să ia contact cu Direcţia de Asistenţă Socială, să aducă acele formulare pentru subvenţia pe care o dă Guvernul la încălzire. De altfel, săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu şefii asociaţiilor de proprietari şi cu conducerea noului operator, astfel încât să stabilim o strategie comună pentru sezonul rece”, a precizat Ion Lungu.
 Perioada de încălzire a locuinţelor a început de la 15 octombrie, Primăria municipiului Suceava a pregătit 7.000 de formulare de cerere, însă sprijinul financiar în cauză se acordă doar pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie. Conform OUG nr. 70/2011 privind unele măsuri protecţie socială în perioada sezonului rece, plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este de 786 de lei net pe membru de familie şi de 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care folosesc combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei. La stabilirea venitului net pe membru de familie nu sunt luate în calcul alocaţia pentru susţinere familială, bursa din Programul „Bani de liceu”, precum şi bugetul complementar pentru persoanele cu handicap. Ajutoarele de încălzire nu se acordă persoanelor sau familiilor care deţin clădiri sau alte spaţii locative, în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti, precum şi alte imobile aflate în proprietate; celor care au autoturism şi/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani; terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă, dar şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 de metri pătraţi în zona urbană şi 2.000 de metri pătraţi în zona rurală. Sprijin nu primesc nici cei care au depozite bancare de peste 3.000 lei etc.