Primăria închiriază
spaţiu pentru distribuirea ajutoarelor în alimente de la UE
·
În urma verificărilor încrucişate, numărul final de
beneficiari din acest an este de 7.627 de persoane, faţă de 6.100, în
2014.
În şedinţa din data de 29 octombrie, Consiliul Local al municipiului
Suceava va aproba o hotărâre în baza căreia Primăria va închiria, în urma unei
selecţii de oferte, un spaţiu în suprafaţă de 500 de metri pătraţi pentru
distribuirea pachetelor cu produse alimentare de la Uniunea Europeană. Primarul
Ion Lungu a informat că, în urma verificărilor încrucişate făcute de Prefectura
Suceava, împreună cu instituţiile cu activitate în domeniul protecţiei sociale,
s-a ajuns la numărul final de beneficiari din acest an, respectiv cel de 7.627
de persoane, faţă de 6.100, în 2014.
„Primăria
este pregătită pentru a acorda aceste ajutoare, deja fiind întocmit, la
Prefectură, tabelul definitiv. După ce s-au făcut fel de fel de verificări,
numărul beneficiarilor este de 7.627. Aşteptăm ca procedurile să fie demarate
la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, să ni se aducă la cunoştinţă care
este furnizorul şi să facem programarea distribuirii acestor produse”, a
precizat primarul Ion Lungu, adăugând că spaţiul în cauză trebuie să
îndeplinească toate criteriile prevăzute de lege şi să fie în apropierea căilor
de comunicaţie şi mijloacelor de
transport în comun. Anul acesta venitul minim pentru ca se acordă sprijinul
în produse alimentare a crescut de la 400 la 450 de lei pe membru de familie,
beneficiare fiind şi persoanelor care nu au deloc venituri sau care realizează
venituri sub 450 de lei pe membru de familie. În 2014, distribuirea pachetelor
a avut loc la depozitele Consuc la această dată, nefiind ştiut conţinutul
acestora. Reamintim că Guvernul a operat modificări ale hotărârii care a
reglementat derularea Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor
Defavorizate în anul 2014, impunând renunţarea la distribuirea ajutoarelor în
produse alimentare pe bază de cupoane şi revenirea la baza de date întocmită de
autorităţile locale. În 2014, îndreptăţiţii au fost familiile
şi persoanele singure beneficiare de venit minim garantat; familiile
beneficiare de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 400
de lei; pensionarii cu o pensie sub 400 de lei; beneficiarii indemnizaţiei
sociale pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 de lei pe lună;
persoanele cu handicap grav, adulţi şi copii; persoanele beneficiare ale
prevederilor legilor speciale. Fiecare beneficiar a primit 4 litri de
ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină de grâu, 6 kg de mălai, 2 pungi de paste
făinoase, 8 conserve de carne de porc, 6 conserve de carne de vită şi 10 cutii
de conservă de pate de ficat.