Plăţi pentru bunăstarea porcinelor
Directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi
Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava, Angela Coroleucă anunţă lansarea
sesiunii de primire a cererilor de ajutor în cadrul Măsurii 2.1.5 „Plăţi privind
bunăstarea animalelor” Este vorba despre
sectorul porcine, solicitările depunându-se la Centrul Judeţean Suceava al APIA, în perioada 16 iulie-15
august 2012. Pot beneficia de plăţile acordate prin Măsura 2.1.5 exploataţiile
comerciale autorizate sanitar-veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A
specifice sectorului de creştere a porcinelor. Beneficiarii trebuie să îşi
asume voluntar angajamente multianuale(5 ani) în favoarea bunăstării animalelor,
pentru unul sau o combinaţie între cele şase pachete disponibile. Ajutorul finaciar se va acorda doar pentru acele
angajamente care depăşesc cerinţele minime, iar plata se efectuează anual. În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii
trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate aplicabile terenurilor
agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul
acesteia. În cadrul acestei măsuri este exclus sprijinul pentru investiţii. Respeciveel
pachete au în vedere: creşterea cu cel puţin 10 la sută a
spaţiului alocat fiecărui animal; asigurarea a minimum 11 ore pe zi lumină
artificială cu o valoare a iluminării de 50 de lux; îmbunătăţirea condiţiilor
de bunăstare a suinelor pe durata transportului; reducerea noxelor cu 30% faţă
de nivelul minim obligatoriu, prin menţinerea în limite optime a parametrilor
de microclimat, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor zonei de odihnă.