Judeţul Suceava se îndreaptă
înspre o gravă criză a gunoiului menajer
·
„S-ar putea să ne trezim cu o situaţie similară cu
cea din Italia, din urmă cu circa 4-5 ani, de la Napoli, unde, pe timp de vară,
tot oraşul a rămas sub gunoaie”, a arătat şeful administraţiei judeţene
sucevene, Cătălin Nechifor
·
„Sper, că vom găsi o soluţie temporară să ducem
deşeurile tot la Botoşani”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu
·
Iluţă Cocriş, şeful Biroului „Deşeuri şi arii protejate”
al APM susţine că există şi varianta transportării resturilor menajere pe
rampele localităţilor botoşănene Darabani sau Săveni, care se vor închide în
2014 şi, respectiv, în 2016
Apropierea termenului de
închidere a depozitelor de deşeuri menajere ale municipiului Botoşani şi
oraşului Tîrgu Neamţ provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor locale şi
judeţene sucevene. Judeţul Suceava nu mai are nici o platformă autorizată în
funcţiune, iar în cazul în care, după 15 iulie, cele două primării din judeţele
vecine nu vor accepta o prelungire a contractelor, judeţul Suceava ar putea
intra într-o adevărată criză a gunoiului. Primarul municipiului Suceava, Ion
Lungu, a informat că încă nu are o soluţie certă pentru evitarea impasului, punându-şi speranţa tot
în rampa de la Botoşani. De altfel, pe
parcursul zilei de ieri, edilul şef sucevean urma să aibă o întrevedere cu
omologul său botoşănean, Ovidiu Portariuc. „Sper, că vom găsi o soluţie
temporară să ducem deşeurile tot la Botoşani. Însă, rămâne problema de fond, aceea
de a rezolva cât mai repede amenajarea gropii ecologice de la Moara”, a subliniat Lungu, adăugând
că se contează pe transportarea deşeurilor tot pe platforma botoşăneană. Primarul
Sucevei spune că a purtat o discuţie şi cu preşedintele Consiliului Judeţean,
Cătălin Nechifor, astfel încât să fie identificate soluţii pentru urgentarea
dării în folosinţă a primei celule a viitorului depozit ecologic din preajma
municipiului reşedinţă de judeţ.
·
„Ideea principală este ca Suceava să facă o colectare
selectivă mai bună, astfel încât mare parte a deşeurilor să fie eliminată pe
plan local”, arată responsabilul APM, Iluţă Cocriş
Iluţă Cocriş, şeful
Biroului „Deşeuri şi arii protejate” al Agenţiei pentru Protecţia Mediului nu
exclude posibilitatea declanşării unei crize a gunoiului în judeţul Suceava.
Aceasta în condiţiile în care platformele de la Botoşani şi Tîrgu Neamţ, pe
care îşi depozitează deşeurile menajere majoritatea administraţiilor locale
sucevene au ca termene limită pentru închidere data de 15 iulie. „Este o situaţie dificilă şi este posibil
să apară o criză. Aceasta şi în condiţiile în care durata de punere în
funcţiune a primei celule a gropii ecologice de la Moara este de un an şi
jumătate, după ce se încheie licitaţiile şi este semnat contractul pentru
execuţia staţiei de epurare”, reliefează Cocriş, menţionând că obligatorie
este şi amenajarea staţiei de sortare a deşeurilor, precum şi altor obiective
aferente.
Iluţă Cocriş susţine că
judeţul Suceava ar avea la dispoziţie varianta transportării şi depozitării
resturilor menajere din urbea capitală
de judeţ pe rampele localităţilor botoşănene Darabani sau Săveni, care
se vor închide în 2014 şi, respectiv, în 2016. În afară de costurilor ridicate
pe care le presupune distanţa mai mare pe care o vor parcurge maşinile
operatorului local de salubritate Rosal, administratorii gropilor din cele două
localităţi vor trebui să recurgă, cel mai probabil, şi la o revizuire a
autorizaţie de mediu eliberate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani. „Pentru
că se modifică parametrii, probabil se va cere o modificare a autorizaţiei de
mediu. Însă, ideea principală este ca Suceava să facă o colectare selectivă mai
bună, astfel încât mare parte a deşeurilor să fie eliminată pe plan local şi
reciclate”, explică şeful Biroului „Deşeuri şi arii protejate” al Agenţiei
pentru Protecţia Mediului Suceava.
·
„O astfel de bombă ecologică poate să afecteze întreaga
regiune, de aceea trebuie să fim foarte precauţi”, spune şeful executivului
judeţean, Cătălin Nechifor
Preşedintele Consiliul Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat ieri,
într-o conferinţă de presă, că prioritatea momentului este găsirea unei formule
prin care gunoiul menajer din Suceava să fie dus şi depozitat tot la groapa din
municipiul Botoşani. Nechifor a arătat că, din informaţiile pe care le are,
municipiul Botoşani ar beneficia de prelungirea termenului de închidere a
depozitului local, până la sfârşitul lunii decembrie 2012. Şeful executivului
judeţean reliefează că există şi alternativa transportării deşeurilor la
Darabani, însă, din păcate, aceasta este
mult mai scumpă. „Purtatul gunoiului
dintr-o parte în alta nu poate fi o soluţie fezabilă, pentru că, dacă din iarnă
se închide şi rampa de la Botoşani, o să rămână cea de la Darabani, care are o capacitate mai mică şi o să avem,
într-adevăr, o mare problemă. S-ar putea să ne trezim cu o situaţie similară cu
cea din Italia, din urmă cu circa 4-5 ani, de la Napoli, unde, pe timp de vară,
tot oraşul a rămas sub gunoaie”, a arătat şeful administraţiei judeţene
sucevene, precizând că problema este valabilă pentru toate unităţile teritorial
administrative din judeţ. Nechifor a iterat că, după ce se va întocmi o
situaţie financiară, şi pe volume de deşeuri menajere transportate, Consiliul
Judeţean, împreună cu Prefectura, se vor adresa Guvernului şi Ministerului
Mediului, astfel încât să fie adoptată o soluţie rapidă. Pe de altă parte, până
atunci, preşedintele Consiliului
Judeţean Suceava crede că va găsi înţelegere la primarul de Botoşani, Ovidiu
Portariuc. „Este o problemă care nu priveşte doar pe locuitorii judeţului
Suceava sau Botoşani. O astfel de bombă ecologică poate să afecteze întreaga
regiune, de aceea trebuie să fim foarte precauţi. Mizez foarte mult pe suportul
guvernamental şi mă gândesc şi la o componentă europeană. Sigur, decizia este
una abruptă, însă ştim cum funcţionează mecanismele europene, şi cred că nimeni
nu-şi doreşte ca Suceava sau alt judeţ să devină o platformă plină de gunoaie”,
a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, accentuând că negocieri
vor fi purtate şi cu autorităţile din Tîrgu Neamţ, pentru municipiul Fălticeni
şi celelalte localităţi din judeţ care îşi transportă deşeurile transportă
deşeurile pe rampa din judeţul
Neamţ.