Peste 110 suceveni au
dosare de decontare la „Casa Verde” 2011
·
Aprobate au fost doar 185 de documentaţii dintre cele 902
depuse anul trecut
·
Deşi se anunţa că Programul va avea o sesiune şi în 2012,
responsabilii Ministerului Mediului nu au venit nici până acum cu precizări în
acest sens
Mai puţin de un sfert
dintre locuitorii judeţului Suceava care, în 2011, au „aplicat” în cadrul Programului
privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă
şi-au văzut dosarele analizate la Bucureşti.
Pentru sesiunea de anul trecut, suma solicitată de la nivelul judeţului
Suceava prin dosarele depuse la
Administraţia Fondului pentru Mediu se ridică la 5,41 de milioane de lei. Sucevenii,
în total de 902, s-au arătat interesaţi de 701 panouri solare, 192 de centrale
termice şi 9 pompe de căldură. Potrivit lui Iluţă Cocriş, Şeful Biroului
„Deşeuri şi arii protejate” al Agenţie pentru Protecţia Mediului, analizate,
până zilele trecute, au fost 221 de documentaţii, aprobări fiind date în cazul
a 185 dintre ele, în timp ce 36 nu au trecut de furcile caudine ale
verificatorilor. Mai mult, dintre cei 185 de sucevenii văzuţi cu aprobarea în
mână, 116 au şi trecut la treabă, întocmind-şi dosarele pentru decontarea
lucrărilor suportate de la bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu,
conform reglementărilor legale în vigoare. Reamintim că în cadrul Programului
privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie
regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de
încălzire, statul acordă solicitanţilor finanţare de cel
mult 6000 lei pentru amplasarea de panouri solare; până la 8000 lei în cazul montării
de pompe de căldură şi nu mai mult de 6000 lei
pentru centralele termice pe peleţi, brichete, tocătură lemnoasă şi alte
resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice. Încă de la
începutul anului, se anunţa că Programul va avea o sesiune şi în 2012, însă,
nici până în prezent, oficialii de la Ministerul Mediului nu au revenit cu
precizări în acest sens. Programul
privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie
regenerabilă, inclusiv referitor la înlocuirea sau completarea sistemelor
clasice de încălzire, denumit popular „Casa Verde”, a fost lansat, pentru persoane
fizice, începând cu 1 iunie 2010. În prima sesiune, cea aferentă lui 2010, suma
alocată judeţului Suceava a fost de 3,17 de milioane de lei. Sucevenii persoane fizice au depus, în
cea dintâi etapă, 701 cereri pentru panouri solare: 192 de solicitări pentru centrale
termice cu peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, deşeuri forestiere şi silvice,
precum şi 9 documentaţii pentru pompe de
căldură geotermală.