23 iulie 2012


Acatrinei condamnă amestecul în treburile interne
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare protestează faţă de amestecul oficialilor Uniunii Europene  în treburile interne ale României. Liderul Judeţean, Gheorghe Acatrinei a opinat, într-o conferinţă de presă, că prin declaraţiile făcute de către aceştia, precum şi de către alţi demnitari cu misiuni în capitala României, se aduce atingere suveranităţii naţionale. „Protestăm faţă de amestecul grosolan al unor înalţi oficiali europeni şi ambasadori de la Bucureşti în treburile interne ale României. Ceea ce au făcut Guvernul şi Parlamentul României, conform avizelor Curţii Constituţionale, este atributul  statului independent şi suveran. Credeam că timpurile în care eram chemaţi la turci sau la Moscova, să primim directive au apus în România. Susţinem poziţia fermă a autorităţilor române şi cerem ca demnitarii care au misiune în ţara noastră să se abţină de la declaraţieicare contravin legii. Noi nu ne-am amestecat în treburile nimănui şi sfaturi nu primim decât în interesul poporului român”, a declarat Acatrinei. Ex-senatorul PRM de Suceava crede că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi încununarea demersurilor noii puteri, cerând românilor, înspre binele naţiunii, să se prezinte, pe 29 iulie, la secţiile de votare. „Suntem convinşi că referendumul va duce la realizarea obiectivului pe care şi l-au propus forţele de la putere. Trebuie făcut lumină şi curăţit cu desăvârşire tot ceea ce este rău din structurile statului, iar cei care se fac vinovaţi, să răspundă pentru faptele lor. Fac apel la românii care ţin la neamul nostru, se meargă să voteze pentru viitorul lor şi poporului român”, a accentuat preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei.