Sucevenii nu vor mai avea
apă caldă
·
De la această dată, în 22 de locaţii încep reparaţiile în
sistemul de termoficare, furnizarea
fiind sistată şi câte perioadă două săptămâni
Conducerea Primăriei
municipiului Suceava a aprobat programul de reparaţii din sistemul de transport
şi distribuire a agentului termic. Acestea din urmă vor demara la începutul lui
august, iar potrivit primarului Ion Lungu, se va interveni în toate cartierele
oraşului. Lucrările se vor desfăşura în 22 de puncte din cartierele Obcini,
„George Enescu”, Zamca, Centru şi Burdujeni. „Vor avea loc intervenţii
punctuale, în ideea de a creşte calitatea
serviciilor prestate. Există multe cazuri în care oamenii reclamă că apa
caldă nu ajunge la timp, trebuind ca robinetul să fie lăsat deschis o perioadă
lungă de timp, în care curge doar apă rece. Vor fi întreruperi de câte o săptămână-două, în anumite zone, în
aşa fel încât să putem face aceste lucrări”, arată edilul şef.
Lungu precizează că în
cartierul Zamca va fi înlocuită o conductă în lungime de 30 de metri din
magistrala de transport energie termică, acesta
riscând să cedeze pe timp de iarnă şi să lase fără căldură mii de
suceveni, din zonele Areni şi „Mărăşeşti”, precum şi din cartierele „George
Enescu” şi „Zamca”. „Intervenţiile sunt programate a începe la 1 august şi ne
dorim ca, până la 1 septembrie, când copii vor merge la şcoală, să avem
finalizate aceste întreruperi locale de furnizare a apei calde”, a declarat primarul Ion Lungu.