Aproape 86 la sută dintre
suceveni au votat pentru demiterea lui Băsescu
·
În ziua alegerilor s-au produs 16 incidente electorale, în două cazuri întocmindu-se lucrări penale
La referendumul pentru
demiterea preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu, în judeţul
Suceava şi-au exprimat dreptul la vot 243.448 de persoane, inclusiv cele
înscrise în listele electorale suplimentare, a anunţat, ieri, prefectul Florin
Sinescu, adăugând că prezenţa la urne a fost de 42,36% din totalul de 574.627
de persoane de pe listele electorale permanente. Potrivit reprezentatului
Guvernului în teritoriu, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA”
a fost de 208.721(85,73%), iar numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul
„NU” de 31.364(12,88%). Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Suceava în ziua alegerilor s-au produs 16 incidente electorale, dintre
care 7 în mediul urban, iar restul în mediul rural. Pentru două incidente s-au
întocmit lucrări penale, în două cazuri s-au constatat contravenţii, în timp ce
11 incidentele nu s-au confirmat. Într-un singur caz, IPJ Suceava şi-a declinat
competenţa către Biroul Electoral Judeţean. Conform Inspectoratului de Poliţie
Judeţean, până în ziua referendumului, pe toată perioada campaniei electorale,
în judeţ s-au consumat 4 incidente, câte două în mediul urban şi, respectiv, în
mediul rural. „Consider că referendumul s-a desfăşurat corect, în condiţii de
transparenţă şi legalitate. Numărul incidentelor electorale a fost minor şi nu
a afectat desfăşurarea procesul electoral şi climatul de ordine şi siguranţă
publică. Cele aproximativ 1.500 de cadre din toate structurile Ministerului
Administraţiei şi Internelor, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră,
angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi-au făcut datoria şi au
asigurat măsurile de ordine în zona secţiilor de votare pentru prevenirea
incidentelor de orice natură. A fost un proces electoral democratic, toţi
cetăţenii care au dorit să-şi exercite dreptul la vot putând să o facă”, a
declarat Florin Sinescu , prefectul judeţului Suceava.