Absolvenţii
fără bac s-au înscris la AJOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de
muncă
·
După
două luni de la înscriere, aceştia pot primi indemnizaţie de şomaj
Mai puţin
de 300 de absolvenţii ai unei instituţii de învăţământ din promoţia 2012 s-au
înscris în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) în
vederea obţinerii unui loc de muncă. Conform datelor instituţiei, cei mai mulţi
dintre tineri provin din rândul celor care nu au trecut de probele bacalaureatului.
Potrivit legii, de la data încheierii cursurilor, absolvenţii suceveni au la
dispoziţie o perioadă de 60 de zile, interval în care se vor înregistra la
AJOFM, în vederea iniţierii demersurile de angajare. În caz contrar,
absolvenţii nu pot beneficia de protecţie socială, prin stabilirea dreptului la
indemnizaţia de şomaj. Zilele trecute înregistraţi la AJOFM erau 268 de
absolvenţi, conducerea instituţiei sucevene susţinând că numărul acestora va
creşte după cea de a doua sesiune a bacalaureatului. Dosarul de înscriere conţine,
în copie şi original, cartea de identitate, certificatul de naştere, diploma sau
adeverinţa de absolvire, adeverinţă medicală şi certificatul de atestare
fiscală eliberată de la Direcţia Finanţelor Publice. Absolvenţii care nu
au promovat examenul de bacalaureat pot primi, de asemenea, indemnizaţie de
şomaj, înregistrarea făcându-se în lunile iulie şi august. Atunci când se
angajează în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată, tinerilor
şomeri li se acordă o primă de încadrare de 500 lei. Potrivit directorului
executiv Aurelia Focşa, chiar dacă se încadrează, absolvenţii continuă să
primească indemnizaţia de şomaj, până la terminarea perioadei legale de 6 luni.
Cuantumul acestei prestaţii este de 250 lei pentru oricare absolvent, cu
obligaţia menţinerii la locul de muncă pe o perioadă de 2 ani. Angajatorii care
încadrează absolvenţi au parte de subvenţionarea cheltuielilor de personal, iar
în cazul angajării elevilor şi studenţilor în perioada vacanţei, stimulentul
financiar este de 250 lei pentru fiecare tânăr.