18 iulie 2012


Cu 6 la sută mai multe cereri pentru subvenţii la bovine
Crescătorii de bovine din judeţul Suceava au căpătat gust pentru subvenţiile acordate anual de la bugetul de stat. Cel puţin aşa informează  conducerea  Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultura(APIA) Suceava, potrivit căreia, după recent încheiată campanie de adunare a dosarelor, s-a înregistrat un număr sporit de fermieri care solicită sprijinul financiar al statului. Directorul executiv Centrul Judeţean Suceava al APIA, Angela Coroluecă spune că anul acesta s-au adunat 22.396 de cereri, pentru un efectiv de 115.440 capete bovine. „Astfel, se înregistrează un procent de cereri depuse de 106%, precum şi de 107% la numărul de animale, în creştere semnificativă comparativ cu anul 2011, când numărul cererilor a fost de de 21.108, pentru un efectiv de 107.433 de capete de bovine”, relevă directorul executiv Angela Coroleucă, menţionând că suma de plată este de circa 44 milioane de lei. Dosarele au putut fi prezentate individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite şi care sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual din anul anterior solicitării primei. Documentaţia trebuia să mai includă copii de pe cartea de identitate sau certificatul de înregistrare; documentele care atestă provenienţa animalelor; contul bancar activ, cât şi după cardul exploataţiei. Prima pe exploataţie se acordă o singură dată pe an, în funcţie de efectivul de bovine, doar producătorilor înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cod unic de identificare.