Cadrele didactice navetiste
primesc aproape 100.000 de lei din bugetul Sucevei
·
Decontate sunt cheltuielile cu abonamentele, carburanţii pentru maşinile
poprii, cât şi cele pentru folosirea mijloacelor de transport în comun.
În şedinţa ordinară din această
săptămână, Consiliul Local al municipiului Suceava va aproba un proiect de
hotărâre privind decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a
personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat. Este
vorba despre dascălii care nu deţin locuinţă pe teritoriul reşedinţei de judeţ,
facilitatea financiară referindu-se la perioada septembrie-decembrie 2018.
Pentru intervalul în cauză, la cererea navetiştilor, de la bugetul local al
municipiului Suceava va fi alocată o sumă de 97.957 de lei, cu precizarea că
decontarea are loc „în limita creditelor bugetare repartizate centrelor
bugetare din învăţământ". Solicitări au fost transmise Primăriei de către consiliile
de administraţie a 25 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, decontate
fiind cheltuielile cu abonamentele, carburanţii sau pentru folosirea
mijloacelor de transport în comun. În conformitate cu prevederile Legii
educaţiei naţionale nr. 1/2011, personalul didactic din unităţile de învăţământ
de stat, care nu dispune de o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară
activitatea profesională, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport
la, şi de la locul de muncă, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii
de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli este prevăzută în bugetele
unităţilor şcolare aflate în această situaţie. Aprobarea drepturile băneşti
aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare revine
consiliului local, în urma unei propuneri înaintate de consiliul de
administraţie al şcolii.