10 octombrie 2018


Populaţia nu va fi afectată de majorarea tarifului la gigacaloria livrată de Bioenergy     
·        Consiliul Local urmează aproba un tariful total de 448 de lei pe gigacalorie, consumatorii casnici urmând achita doar 243 de lei pe gigacalorie, în timp ce bugetul local va asigura diferenţa.
·        Mai mult, de la 1 ianuarie, odată cu diminuarea taxei pe valoarea adăugată la 5%, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat vor scoate din buzunare cu 3 lei mai puţin pentru fiecare gigacalorie consumată.    
Luni, în şedinţă extraordinară, Consiliul Local Suceava va dezbate proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului la energia termică produsă în centrala în cogenerare de înaltă eficienţă. Creşterea tarifului fost cerută de conducerea Bioenergy, firma care administrează obiectivul din Lunca Sucevei, demers motivat de expirarea prevederilor contractuale potrivit cărora respectivul nivel trebuia obligatoriu menţinut pe o perioadă de 5 ani de la intrarea în funcţiune a centralei.  Primarul Ion Lungu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că majorarea va fi una de la 116 lei pe gigacalorie la 196,51 lei pe gigacalorie la gardul centralei.  Dacă va trece de legislativul local, tariful total va fi de 448 de lei pe gigacalorie, consumatorii casnici urmând achita doar 243 de lei pe gigacalorie, în timp ce bugetul local va asigura diferenţa. „Această majorare va intra în vigoare pe data de 9 noiembrie, atunci când se împlinesc exact 5 ani de zile de la pornirea actualei centrale pe biomasă. Contractul a fost de 116 lei pe gigacalorie la gradul centralei, iar preţul de va fi valabil 448 de lei, până sfârşitul lui 2018. Aceasta pentru că, de la 1 ianuarie, când se vor publica documentele referitoare la reducerea TVA”, a subliniat Lungu. Astfel, după ce Ministerul Finanţelor Publice a anunţat diminuarea la 5% a taxei pe valoarea adăugată, totalul pe gigacalorie va scădea la 395,33 de lei pe gigacalorie, populaţia urmând plăti 240 lei pe gigacalorie, iar Primăria va suporta 155,33 de lei pe gigacalorie.  Pe de altă parte, o creştere au pretins şi oficialii Thermonet, concesionarul serviciului de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice, reprezentanţii autorităţilor locale nefiind însă de acord cu această propunere. „Dacă majorarea la gardul centralei este justificată, în ceea ce priveşte Thermonet este vorba, totuşi, de culpă comună, pentru că şi această firmă trebuia să facă lucrări de reparaţii, de întreţinere, modernizări, pe care nu le-a făcut”, a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.