Inspectorii în
construcţii au controlat investiţiile PNDR
·
În judeţul Suceava există 120 de obiective de dezvoltare
rurală.
Inspectoratul Judeţean în
Construcţii Suceava a întreprins, în 2016, 1.130 de acţiuni de control,
lucrătorii acestuia depistând 594 de deficienţe şi neconformităţi, în cazul cărora
s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere şi s-au aplicat 28 de sancţiuni
contravenţionale. Conform raportului activităţii din anul trecut, printre multe
altele, 62 de descinderi ale inspectorilor în construcţii au avut loc pe linia
urmăririi în exploatare a construcţiilor, 6 dintre ele privind adaptarea
clădirilor civile la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap. Ca urmare
a sesizărilor înregistrate, în domeniul urbanismului s-au făcut 111 controale,
lucrătorii IJC Suceava dispunând intrarea în prevederile autorizaţiei de
construire sau desfiinţarea construcţiilor ilegale. În domeniile supravegherii
pieţei produselor pentru construcţii, staţiilor de producere a betoanelor,
mixturilor asfaltice, agregatelor minerale, cât şi în bazele de producţie şi
laboratoarelor de încercări în construcţii s-au operat 46 de verificări. O
parte, importantă, respectiv 292 acţiuni
de control s-au axat pe factorii implicaţi în etapa de execuţie, cele mai multe
pe calitatea obiectivelor coordonate prin Programul Naţional de Dezvoltare
Rurală, în judeţul Suceava existând 120 de asemenea investiţii. În spiritul atribuţiilor
care îi revin, la instituţia suceveană au fost analizate 434 de documentaţii
tehnice depuse pentru avizări publice şi emiterea acordului, dar şi în vederea
vizării programelor de urmărire şi control. În 2016, la Inspectoratului
Judeţean în Construcţii Suceava au fost făcute 238 de sesizări, acestea fiind
rezolvate în totalitate.