Sucevenii au solicitat şi primit
beneficii sociale necuvenite de 2,31 milioane de lei
·
Recuperată a fost suma
de 1,777 de milioane de lei, în cauză fiind alocaţii pentru susţinerea
familiei, indemnizaţiei de creştere a copilului, venit minim garantat şi
ajutoare pentru încălzirea locuinţei.
La solicitarea
Curţii de Conturi, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava a verificat,
în 2016, 540 de coduri numerice personale ale beneficiarilor alocaţiei pentru
susţinerea familiei, venitului minim garantat, indemnizaţiei pentru creşterea
copilului şi ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în cazul cărora existau
suspiciuni de solicitare şi obţinere de plăţi necuvenite. În urma verificărilor
s-a constatat că suspiciunile se confirmă în toate cazurile, directorul
executiv Mirela Florea arătând că „acest fapt a dus la constituirea a 540 de
debite”. Astfel, în 2016, prin cele trei tipuri de misiuni de control, s-au constituit
debite totalizând 186.589 de lei, în timpul anului recuperându-se 103.398 de
lei. Tot în anul trecut a fost desfăşurată şi o campanie tematică de control privind riscul la stabilirea şi acordarea principalelor beneficii
de asistenţă socială, respectiv a ajutorului social, alocaţiei pentru
susţinerea familiei şi ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Astfel, inspectorii
sociali au verificat 180 de coduri numerice personale ale beneficiarilor de
prestaţii sociale din 6 localităţi ale judeţului Suceava. În urma
descinderilor, controlorii au încheiat 6 procese verbale de control, au dispus
32 de măsuri de remediere a deficienţelor şi au constituit 11 debite pentru
sume încasate necuvenit, valoarea acestora însumând 13.842 de lei. Pe de altă parte anul
trecut organizate au fost două inspecţii inopinate,
prilej cu care s-a urmărit modul de acordare a alocaţiei pentru susţinerea
familiei şi a venitului minim garantat, dar şi a îndeplinirii obligaţiei
beneficiarilor de ajutor social de a efectua lucrări în interes comunitar, în
acest din urmă caz vizate fiind serviciile de asistenţă socială ale primăriilor
comunelor Frătăuţii Noi şi Arbore. Conform directorului executiv Mirela Florea
acesta s-au lăsat cu dispunerea, prin procesele verbale de control, a 28 de măsuri
pentru remedierea deficienţelor constatate şi constituire a 19 debite, însumând
40.901 de lei. „Un accent
deosebit s-a pus pe activitatea de
recuperare a debitelor
constituite ca urmare a încasării de către beneficiari a unor drepturi necuvenite. Astfel, valoarea
debitelor constituite a fost de 2.314.982
de lei, iar valoarea debitelor recuperate este de 1.773.161 de lei”, se arată într-o
informare Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, semnată de
directorul executiv Mirela Florea.