Peste 57.000 de pasageri au
apelat la serviciile Aeroportului Suceava
·
„La finele lui 2016 a fost atins cel mai ridicat număr de
pasageri procesaţi de Aeroportul Suceava, respectiv cel de
57.226 de pasageri”, a declarat Ioan Măriuţa, directorul Regiei
Autonome „Aeroportul” Suceava.
În perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016, Regia Autonomă
„Aeroportul” Suceava a avut 57.226 de clienţi. Numărul este avansat de
directorul Ioan Măriuţa, care a precizat că, în 2016, pe noua pistă a unităţii
aeroportuare sucevene au avut loc un total de 1.783 de aterizări şi de decolări,
cu 28.371 de călători îmbarcaţi şi 28.855 de călători debarcaţi. Potrivit directorului Ioan Măriuţa, traficul de
aerodrom cel mai intens s-a înregistrat în luna septembrie 2016, cu 198 de
curse şi 11.034 de pasageri. La începutul anului trecut, respectiv în luna
ianuarie 2016, de cele 26 de zboruri s-au folosit 388 de călători, anul
încheindu-se, în decembrie, cu 127 de curse şi 8.315 de pasageri. Directorul
Ioan Măriuţa a amintit despre contractul încheiat cu compania aeriană Wizz Air,
în 2016 fiind deschise două destinaţii externe, înspre Londra şi Milano, urmând
ca anul acesta, în baza negocierilor purtate, să înceapă operarea şi pentru
alte destinaţii, precum Roma, Bologna şi Treviso. Măriuţa subliniază că, după
discuţiile cu responsabilii Tarom, pentru cursa Bucureşti-Suceava-Bucureşti, de
la 3 frecvenţe de operare la începutul lui 2016, ajungîndu-se la 5 în martie,
şi la 7 în luna iulie. Pe de altă parte, în colaborare cu tour-operatorii
Prestige Tour şi Calipso Tour s-a introdus un charter turistic către Aantalya,
în perioada iunie-septembrie. „Datorită succesului avut în rândul
turiştilor, acest charter va circula şi în anul 2017, folosind o aeronavă de
capacitate mare Airbus cu 218 de locuri, faţă de Boeing 737-400, cu 162 de locuri.
Urmare a tuturor acestor acţiuni, la finele lui 2016 a fost atins cel mai
ridicat număr de pasageri procesaţi de Aeroportul Suceava, respectiv 57.226 de pasageri”, a declarat Ioan
Măriuţa, directorul Regiei Autonome „Aeroportul” Suceava.