Subvenţii şi prime la
angajarea a 260 de absolvenţi suceveni
În 2016, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Suceava 688 de elevi şi studenţi suceveni au beneficiat de şedinţe de orientare
în carieră şi tehnici de căutare a unui loc de muncă. „Orientarea în carieră
a viitorilor absolvenţi a venit ca o necesitate exprimată atât de consilierii
şcolari din învăţământ, cât şi de angajatorii care doresc să valorifice
potenţialul tinerilor suceveni, printr-o tranziţie mai eficientă de la educaţie
la cariera profesională”, subliniază Mirela Adomnicăi, director executiv al
instituţiei sucevene. Astfel, în 2016, 180 de absolvenţi au fost ocupaţi ca
urmare a subvenţionării locului de
muncă, iar 80 în urma acordării de prime de încadrare. Conform şefei AJOFM, acoperirea
deficitului de forţă de muncă a angajatorilor a fost o prioritate în acordarea
serviciilor publice de ocupare, organizarea burselor pentru ocuparea locurilor
vacante, inclusiv cea pentru absolvenţi răspunzând intereselor comune de
echilibrare a cererii cu oferta de muncă. „Acest tip de serviciu a suscitat
interesul unui număr tot mai mare de angajatori, confruntaţi cu un deficit
constant de personal”, a declarat Mirela Adomnicăi, directorul executiv la
Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.