Milioane de absenţe în învăţământul preuniversitar
sucevean
·
Doar aproximativ jumătate din
total sunt motivate, cei mai mari chiulangii fiind liceenii, cu 25% mai multe
absenţe decât elevii din primar şi gimnazial la un loc.
·
În ceea ce priveşte lunile care
predispun la chiul, în anul şcolar 2015-2016 în top conduce detaşat martie, cea
mai bună prezenţă la ore fiind înregistrată în septembrie.
·
IŞJ Suceava a înfiinţat comisii
pentru frecvenţă, combaterea absenteismului şi a abandonului şcolar, structuri
cu caracter obligatoriu în şcoli.
În anul şcolar 2015-2016, în toate unităţile de
învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava au fost cumulate 2.322.883 de
absenţe, mai puţine cu 57.135 faţă de cele din anul şcolar precedent, când s-au
înregistrat 2.379.018 de absenţe. Aproximativ jumătate din total reprezintă
absenţele motivate, adică 1.170.835 în anul şcolar 2015-2016 şi, respectiv, 1.233.171
în anul şcolar 2014-2015. Potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar
Judeţean, în semestrul întâi al anului şcolar trecut, media a fost de 11,47 de
absenţe pe elev, doar 5,9 absenţe pe elev fiind motivate. În schimb, în
semestrul al doilea anului şcolar, media absenţelor pe elev a crescut la 13,07,
numai 6,47 de absenţe pe elev fiind media motivatelor. Cel mai mult chiulesc de la cursuri liceenii,
care în anul şcolar 2015-2016 au adunat 1.282.260 de absenţe, cu peste 25% în
plus faţă de totalul învăţământului primar şi învăţământului gimnazial, ai
cărora elevi au strâns 259.976 de absenţe, şi, respectiv, 780.647 de absenţe. În
ceea ce priveşte lunile care predispun la chiul, în anul şcolar 2015-2016, în
top conduce detaşat martie, cu 410.904 absenţe, urmată de octombrie, cu 328.032 de absenţe şi mai,
cu 317.163 de absenţe. Elevii suceveni au avut
cea mai bună prezenţă la ore în luna septembrie, în care în unităţile de
învăţământ preuniversitar au fost consemnate doar 74.783 de absenţe. Urmează,
apoi, luna iunie, cu 102.698 de absenţe şi luna decembrie, cu 175.286 de
absenţe. Potrivit purtătorului de cuvânt Ioan Cezar Anuţei, principalele cauze
ale absenteismului şcolar sunt cele legate familiile dezorganizate şi problemele
financiare ale acestora, nelipsite de importanţă fiind, însă, influenţa
negativă a anturajului şi lipsa părinţilor, care au plecat la muncă în străinătate.
La cele enumerate pot fi adăugate motivarea
scăzută pentru învăţare, caracteristică elevilor predispuşi la
absenteism; eşecul la învăţătură, respectiv slabele rezultate la anumite discipline;
naveta între unităţile şcolare şi domiciliu, dar prezente sunt şi unele „disfuncții
ale școlii”.
Confruntându-se
cu acest fenomen, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a înfiinţat comisii
pentru frecvenţă, combaterea absenteismului şi a abandonului şcolar, structuri cu
caracter obligatoriu în şcoli, conform regulamentului de organizare şi
funcţionare. Evoluţia absenteismului este monitorizată prin colectarea
centralizată lunară a cazurilor de lipsă de la ore în şcoli fiind făcute şi controale tematice pe această
temă. „În scopul prevenirii absenteismului, profesorii diriginţi şi
învăţătorii din fiecare unitate şcolară de pe raza judeţului organizează activităţi
de suport educațional pentru părinţi. Totodată, în scopul scăderii
absenteismului şcolar, ISJ, în colaborare cu directorii de şcoli şi
autorităţile locale organizează diferite acţiuni cadrul comisiilor diriginţilor
şi a cercurilor pedagogice”, susţine purtătorul de cuvânt Ioan Cezar Anuţei,
amintind şi derularea, pin intermediul ISJ, inclusiv prin cabinetele
şcolare de asistenţă psihopedagogică „a numeroase proiecte, programe, studii
referitoare la combaterea fenomenului absenteismului”.