Creştere de aproape 4 la
sută a încasărilor din activitatea vamală
·
Lucrătorii Biroului Vamal de Interior Suceava au
reverificat 1.322 de declaraţii vamale, au constatat 28 de iregularităţi
vamale, suma atrasă suplimentar la buget fiind de 40.527 de lei.
O creştere de 3,76% a
încasărilor din activitatea vamală, respectiv de la 25 de milioane de lei la
25,96 de milioane de lei, a înregistrat în 2016, comparativ cu anul anterior,
Biroul Vamal de Interior Suceava. Aşa informează Adrian Ancuţa, şeful Biroului,
conform căruia, în 2016 au fost prelucrate 6.328 de declaraţii vamale cu 49%
mai multe faţă de 2015. Pe linia autorizării, printre altele inspectorii vamali
au avut de verificări ale condiţiilor de preautorizare, au înregistrat două
gospodării individuale care produc rachiu pentru consum propriu şi au aprobat 5
comenzi de banderole. Pe de altă parte, activitatea de supraveghere şi control
al mişcării produselor accizabile s-a concretizat 291 de mişcări primite şi 75
iniţiate, ca urmare a neregulilor depistate întocmite fiind 2 procese verbale
de sancţionare a contravenţiilor, cu o valoare totală a amenzilor de 4.000 de
lei. În 2016, în ceea ce priveşte controlul ulterior, lucrătorii Biroului Vamal
de Interior Suceava au reverificat 1.322 de declaraţii vamale, mai puţine cu
1,4% în comparaţie cu anul 2015, când au avut loc 1.635 de reverificări. Astfel, constate au fost 28 de iregularităţi
vamale, faţă de 47 în anul precedent, suma atrasă suplimentar la buget fiind de
40.527 de lei, raportat la 13.001 lei, în urmă cu un an.
În 2016, consecinţă a nerespectării prevederilor legale cu specific,
aplicate au fost amenzi care au însumat 1.500 de lei, pe durata anului 2015
sancţiunile contravenţionale totalizând 5.000 de lei. Potrivit şefului
unităţii, Adrian Ancuţa, în zona de responsabilitate a Biroului Vamal de
Interior Suceava s-au aflat, în 2016, 3 antrepozite fiscale din domeniile
alcool şi băuturi alcoolice; 2 antrepozite de produse energetice; 3 destinatari
pentru alcool şi băuturi alcoolice; un utilizator final de alcool şi băuturi
alcoolice: 8 utilizatori de produse energetice; 45 de operatori angro de alcool
şi băuturi alcoolice, 32 de angrosişti de tutun, precum şi 50 de angrosişti produse
energetice. Un obiectiv important al Biroului Vamal de Interior Suceava este cel
referitor la protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene în domeniul
resurselor proprii tradiţionale şi ale bugetului naţional, prin activitatea de control
ulterior sau de reverificare, ca urmare a unor informaţii incomplete sau
incorecte. În 2016, printre obiective s-au numărat şi cele privind protejarea
teritoriului vamal naţional şi comunitar, prin combaterea traficului ilicit de
droguri, precursori, produse cu regim special, mărfuri contrafăcute şi pirat;
combaterea traficului şi comerţului ilegal de ţigarete şi produse din tutun,
dar şi promovarea şi implementarea de măsuri privind supravegherea produselor
accizabile şi operaţiunilor vamale. Un obiectiv important este şi cel referitor
la protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene în domeniul
resurselor proprii tradiţionale şi ale bugetului naţional, prin activitatea de control
ulterior sau de reverificare, ca urmare a unor informaţii incomplete sau
incorecte.