Comerţul,
industria şi transporturile conduc în clasamentul neregulilor privind sănătatea
şi securitatea salariaţilor
·
Inspectorii de muncă
suceveni au dat amenzi de peste 430.000 de lei şi au închis o unitate, bine la
protecţia muncii stând agricultura şi mineritul.
La aproape 433.000 de lei se ridică valoarea amenzilor
date de lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, ca urmare a
încălcării legislaţiei privind sănătatea şi securitatea în muncă în anul 2016.
Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că pe durata controalelor, lucrătorii
din subordine au fost obligaţi să dispună sistarea activităţii unui agent
economic, precum şi remedierea a 1.715 de deficienţe. Conform şefului ITM
Suceava, în top, cu cele mai multe abateri de legislaţia în domeniu se plasează
comerţul şi activităţile industriale, firmele verificate alegându-se cu 75 de
amenzi şi 1.302 de avertismente.
Potrivit statisticilor ITM Suceava, domeniul
transporturilor se află pe poziţia a doua, cu 10 amenzi date şi 149 de sancţiuni
cu avertisment. Industria minieră s-a evidenţiat cu 2 amenzi, în urma
controalelor inspectorilor de muncă fiind „arătate” şi 10 avertismente. În
2016, pe latura securităţii sănătăţii şi securităţi în muncă, în agricultură
dat o singură sancţiune contravenţională, în 8 cazuri cei în neregulă fiind
avertizaţi. Inspectorul şef Romeo Butnariu, a arătat că în transporturile
sucevene sunt înregistrate 610 de societăţi comerciale, dintre care verificate
au fost 113, cu 4.008 angajaţi. În agricultura suceveană există 175 de firme,
verificate fiind 32 dintre acestea, la care lucrau 304 salariaţi. Mineritul figurează în evidenţe cu 42 de
societăţi, la cele 9 controlate de lucrătorii ITM fiind încadrate 741 de
persoane. Nu în cele din urmă, din cele 16.228 de firme cu activităţi
comerciale şi industriale, controlate au fost 949, cu 45.000 de lucrători.