După rezultatele bune ale
Forestei,
Nocturnă şi tablou de
marcaj pe stadionul Areni
·
„Parcă văd că ajungem iar în turul doi sau trei al Cupei
României şi vom fim nevoiţi să jucăm în altă parte”, a declarat edilul-şef
Ion Lungu.
·
În august, anul trecut, primarul făcea cunoscut că, având
în vedere rezultatele bune obţinute Rapid CFR, se va trece la amenajarea unei
instalaţii de nocturnă.
Primăria municipiului
Suceava repune pe tapet problema amenajării unei instalaţii de nocturnă pe
stadionul Areni. Iniţiativa survine rezultatelor bune obţinute de echipa de
Liga a doua Foresta Suceava, atât în campionat, cât şi în celelalte
competiţii. Primarul Ion Lungu anunţat, ieri, într-o
conferinţă, că atât timp cât se va construi o sală polivalentă, nu mai este
luată în calcul variantă unui stadion nou, urmând fi făcute reparaţii la cel în
uz. „În şedinţa din septembrie a Consiliului Local, voi reintra cu
propunerea de montare a nocturnei. Parcă văd că ajungem iar în turul doi sau
trei al Cupei României şi vom fim nevoiţi să jucăm în altă parte. Sper ca până
la sfârşitul anului să avem această instalaţie”, a declarat şeful
executivului local. Lungu precizează că pentru desemnarea constructorului va fi
organizată licitaţie, la instalaţie de iluminat pe timp de noapte urmând a se
adăuga şi un tablou de marcaj. Toate
intervenţiile sunt aproximate la circa 2 milioane de lei, banii urmând a fi
luaţi din „rezerva” de 1,5 milioane de lei, rămasă de pe urma abandonării
construirii tribunelor şi vestiarelor noului stadion al Liceului cu Program
Sportiv. „Am văzut dorinţe şi ambiţii
mari, iar dacă va fi pusă în faţa faptului împlinit, Primăria va fi de acord să
aspirăm cât mai sus şi, de ce nu?, chiar la o eventuală
promovare”, a subliniat edilul-şef.
În august, anul trecut, primarul
făcea cunoscut că, având în vedere şi rezultatele bune obţinute de echipa de
fotbal Rapid CFR, se va trece la amenajarea unei instalaţii de nocturnă. „Eu
zic să ne luăm soarta în propriile mâini, să începem să consolidăm an de an,
etapă de etapă, actualul stadion. Astfel vom avea un stadion modernizat, dacă
nu a fost să fie unul modern, la standarde europene, aşa cum ne-am dorit”,
a sublinia atunci Ion Lungu.