Clădirea Primăriei Suceava
va fi reabilitată termic cu bani europeni
·
Finanţarea din fonduri europene nerambursabile este o
şansă unică în ceea ce priveşte modernizarea sediului autorităţilor publice
locale din Suceava, este de părere primarul Ion Lungu.
·
În august 2013, Lungu preciza că sediul Primăriei nu va
mai putea fi reabilitat termic cu fonduri europene, întrucât o parte a clădirii
este proprietate a Consiliului Judeţean.
Sediul Primăriei
municipiului Suceava va fi modernizat cu finanţare europeană nerambursabilă.
Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de Ion Lungu, şeful
executivului municipal, care a precizat că în curs de întocmire este un proiect,
acesta urmând a fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR)
2014-2020, Axa prioritară 3.1.b cu
privire la măsurile de creştere a eficienţei energetice a clădirilor publice. „Vrem
să face un proiect amplu de modernizare şi reabilitare termică a Primăriei.
În bugetul local a fost prinsă o sumă de 100.000 de lei pentru întocmirea
studiului de fezabilitate, a proiectului ca atare. Vom lucra în perioada
următoare în acest sens, ne vom consulta cu specialişti, cu arhitecţi, cu
proiectantul iniţial al clădirii, astfel încât să putem face un lucru bun”,
a precizat ocupantul fotoliului administrativ din Areni, adăugând că finanţarea
din fonduri europene nerambursabile este o şansă unică în ceea ce priveşte
modernizarea sediului autorităţilor publice locale din Suceava. În cadrul
Axei amintite, eligibile la finanţare sunt toate tipurile de clădiri publice
deţinute şi ocupate de autorităţile şi instituţiile locale, cum ar fi
spitalele, clădirile de învăţământ, clădiri administrative etc. Cu bani
europeni se pot face lucrări de îmbunătăţire a izolaţiei termice a
anvelopei clădirii, a şarpantei sau învelitoarei
acesteia, dar şi intervenţii de reabilitare a şi modernizare a instalaţiilor
pentru prepararea şi transportul apei calde menajere, a sistemelor de ventilare
şi climatizare. Cu susţinerea financiară europeană pot fi implementate sisteme
de management al funcţionării consumurilor energetice şi achiziţionate şi
instalate sisteme inteligente pentru promovarea şi gestionarea energiei
electrice. Totodată pot fi înlocuite lifturile şi circuitele electrice aferente
spaţiilor comune, respectiv scărilor, subsolului, fiind făcute inclusiv lucrări
de reparaţii la faţade. Nu în cele din urmă, finanţată este înlocuirea
corpurilor de iluminat cu altele cu eficienţă energetică ridicată şi durată
mare de viaţă.
În august 2013, deci cu 3
ani în urmă, primarul Ion Lungu anunţa că sediul Primăriei municipiului Suceava
nu va mai putea fi reabilitat termic cu fonduri europene, cauza constând în „nereglementarea
situaţiei patrimoniale între Consiliul Judeţean şi Primărie”, o parte a
clădirii fiind proprietate a celei dintâi instituţii. „Proiectul de reabilitare
termică a Primăriei a căzut, pentru că nu suntem proprietarii, în totalitate, a
acestei clădiri. Se ştie că 50% din imobil este al Consiliului Judeţean, însă
avem o strategie, aceea de a finaliza Centrul Cultural Bucovina, după care va
avea loc o reglementare patrimonială între cele două părţi”, a sublinia, la
acea dată, Ion Lungu, primarul Sucevei.