Cel puţin 6 luni de demersuri
birocratice numai pentru aprobarea construirii Sălii polivalente din Suceava
·
„Realizarea unei asemenea investiţii presupune multe
drumuri la Bucureşti şi suntem abia la început”, a declarat primarul Ion Lungu.
·
La final vine organizarea licitaţiei pentru desemnarea
constructorului, etapă marcată de contestaţii care implicit vor întârzia
demararea efectivă a execuţiei.
Încă un pas a făcut
Primăria Suceava pe calea obţinerii finanţării guvernamentale pentru
construirea unei săli polivalente, a declarat primarul Ion Lungu după o
întrevedere avută cu oficialii Companiei Naţionale de Investiţii.
Edilul-şef spune că s-a ajuns la faza
tehnică a proiectului, cea care ţine de „stabilirea amplasamentelor, ridicări
topometrice şi geotehnice”, urmând ca aprobarea efectivă a disponibilizării
banilor să se petreacă, cel mai devreme, după încă o jumătate de an. Potrivit
şeful administraţiei locale sucevene, pe lungul traseu birocratic până la semnarea
contractului de finanţare se interpun Consiliul tehnico-economic al Companiei Naţionale
de Investiţii, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, girul Ministerului
Finanţelor Publice, emiterea unei hotărâri de Guvern, însă, mai ales, prinderea
valorii investiţiei în bugetul de stat pe anul 2016.
„Realizarea unei asemenea investiţii presupune
multe drumuri la Bucureşti, suntem la început, dar sunt convins că vom realiza
această sală polivalentă cu fonduri guvernamentale Am experienţa altor
aprobări, cum ar cele din proiectule din Programul de preaderare ISPA şi cel al
centurii ocolitoare, şi pot să spun că nu mai puţin 6 luni de zile durează
această perioadă de avizare, aprobare, obţinerea avizelor de la toate
instituţiile, de la toţi operatorii de utilităţi, conform legii.”, a precizat Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava. Abia la final vine organizarea licitaţiei pentru
desemnarea constructorului, etapă marcată de contestaţii care întârzie
demararea efectivă a execuţiei. Pentru materializarea obiectivului, Consiliul
Local al municipiului Suceava a aprobat,
în ultima şedinţă a mandatului trecut, caietul de sarcini pentru contractarea
un credit de 25 de milioane de lei, adică aproximativ 5 milioane de euro. Banii
trebuiau să ia calea construirii unei Săli polivalente cu 5.000 de locuri,
autorităţile municipale renunţând la creditul amintit după ce Compania
Naţională de Investiţii s-a oferit să susţină investiţia din Suceava din fonduri
guvernamentale. Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre
Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare
Agricolă, proiectul CNI fiind al uneia cu 7.500 de locuri. Sala polivalentă face parte din proiectul Complexului
sportiv, avansat încă din anul 2011, valoarea totală a investiţiei fiind
evaluată la circa 17 milioane de euro.