Războiul dintre Termica
şi Thermonet duce la creşterea numărului de debranşări
·
„Nu este lucru bun, pentru că se induce panică în rândul
populaţie, iar presiunea pentru debranşări va creşte”, crede primarul Sucevei,
Ion Lungu.
Beneficiarii sistemului centralizat de termoficare nu vor rămâne fără
apă caldă la robinete, este convins Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Şeful administraţiei locale spune că în joc este un serviciu public, legislaţia
în vigoare prevăzând, pentru o situaţie radicală de agest gen, o notificare
lansată cu 6 luni înainte de aplicarea propriu-zisă a măsurii. „Eu cred
că nimeni nu va opri apa caldă, pentru că este un serviciu de interes public. Este
un război surd prin presă, pe care eu nu îl agreez şi care nu rezolvă problema”,
spune Lungu. Edilul-şef crede că toate aceste şicane îi neliniştesc pe
consumatori, care se vor îndrepta înspre alte surse de încălzire. „Nu este
lucru bun, pentru că se induce panică în rândul populaţie, iar presiunea pentru
debranşări va creşte”, a evidenţiat Lungu. Pentru moment, ameninţările cu
sistarea ape calde au încetat, la Termica ajungând circa 100.000 de lei, din
suma de 400.000 de lei facturată de administratorul judiciar drept contravaloare
a energiei electrice consumată de electropompele care transportă agentul termic
pin conductele exploatate de Thermonet. De asemenea, primarul Ion Lungu
opinează că la mijloc este şi un război al orgoliilor, falita Termica datorând,
spre exemplu, 20 de milioane de lei producătorului de energie termică
Bioenergy, acesta din urmă având acţionar comun cu noul operator de transport,
distribuire şi furnizare Thermonet. După ieşirea din schemă a Termica,
utilajele în cauză sunt utilizate de noul operator de transport, distribuire şi
furnizare a agentului termic, Thermonet Suceava, iar măsura lăsării fără curent
acestora ar fi făcut ca aproximativ 18.000 de apartamente racordate la sistemul
centralizat de termificare să rămână fără apă caldă. Lichidatorului judiciar
MGA Insolvency SPRL avertizase că ameninţarea cu întreruperea va deveni efectivă
doar în cazul în care Thermonet nu va achita facturile pentru energia electrică
furnizată de la instalaţiile aparţinând Termica şi consumată de operator.
Lichidatorul îşi justifica poziţia prin aceea că energia electrică furnizată
Thermonet din instalaţiile Termica este achiziţionată de la E-on Energie
România, iar aceasta trebuia plătită companiei la termenul. În luna octombrie
2015, Thermonet Suceava, având ca acţionari pe Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco
Botoşani, a preluat în concesiune sistemul de transport, distribuire şi
furnizare a agentului termic din Suceava.