În condiţiile
insuficienţei biomasei,
Încălzire pe gaze
naturale în sistemul sucevean centralizat de termoficare
·
„În măsura în care nu este suficient stocul de masă
lemnoasă, se poate funcţiona şi pe gaz metan”, a declarat primarul Ion Lungu.
Producătorul de agent termic Bioenergy Suceava face demersuri pentru
constituirea stocurilor de biomasă necesare încălzirii în sistem centralizat în
sezonul rece 2016-2017. Ion Lungu, primarul Sucevei spune că a avut o întâlnire
cu Adrian Bodea, preşedintele Adrem Invest, compania acţionar la Bioenergy,
rezultatul discuţiilor fiind unul optimist. Şeful municipalităţii sucevene a
declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în depozitele din Lunca Sucevei
continuă să intre masă lemnoasă, Lungu dând asigurări sucevenilor că, la iarnă,
vor avea căldură în case. Aceasta chiar dacă se va face apel şi la „cazanele”
pe gaze naturale. „A mai crescut stocul de masă lemnoasă şi sper să putem
trece iarna. După cum se ştie, această centrală este proiectată în aşa fel
încât să funcţioneze şi pe gaz metan. În măsura în care nu este suficient
stocul de masă lemnoasă, se poate funcţiona şi pe gaz metan. Eu vreau să îi
asigur pe suceveni că vor avea apă caldă şi căldură şi în această iarnă”, a punctat
edilul-şef. Ion Lungu spus că, în primul
rând, se bazează pe aceea că Primăria are posibilitatea de a-şi onora obligaţia
privind plata la zi a subvenţiei constând în diferenţa dintre tarifele la
energia termică. Mai apoi, în calcul este luată intenţia fermă a Bioenergy de a
produce energie termică şi „a asigura servicii de calitate privind căldura şi apa
caldă”. Nu în cele din urmă, autorităţile locale contează şi pe „finalizarea
războiului surd între Primărie şi Termica”, operator în faliment care refuză să
vândă autorităţilor sucevene instalaţii, echipamente şi utilaje necesare
prestării, de către noul prestator Thermonet, a serviciului de transport,
distribuire şi furnizare a agentului termic. Bioenergy, administratorul
centralei în cogenerare de înaltă
eficienţă, vinde energia termică către Thermonet cu 116 lei pe gigacalorie,
acesta fiind cel mai mic preţ de producere şi comercializare din ţară. Tariful
este menţinut pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcţiune a centralei, respectiv
până în octombrie 2018. Investiţia pe biomasă din Suceava, în valoare de circa
86 de milioane de euro, este cea mai mare de acest fel din Europa centrală şi
de sud, susţinută de o companie privată, asigurând una din cea mai bună
valorificare superioară a deşeurilor din lemn.