Termica
vinde Primăriei fier vechi la preţ de instalaţii şi echipamente noi
·
„Am demonstrat că ei vin cu o valoare ca şi cum aceste ţevi ruginite, vechi de
30 de ani, ar fi noi”, a punctat Ion Lungu.
·
Valoarea de intrare a bunurilor este de 43,17 de milioane
de lei, noua valoare evaluatorilor de la Termica relevând, după 3 decenii de
utilizare, o depreciere de doar 7%.
Pe de altă
parte, Adunarea Generală a Creditorilor de la Termica în lichidare a votat
împotriva sumei stabilită în Consiliul local pentru achiziţionarea de la fostul
prestator a instalaţiilor şi echipamentelor din Lunca Sucevei, necesare
Thermonet pentru asigurarea serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură.
Întrebat
cât ar costa construirea unei de la zero a părţii de sistem care face obiectul
disputei, Ion Lungu, primarul Sucevei, a spus, într-o conferinţă de presă, că
„în orice caz, mai puţin decât vor ei”. Edilul-şef susţine că porţiunea de
conducte dintre CET şi CAF, inclusiv echipamentele aferente, au fost
supraevaluate la o valoare de 5 ori mai mare decât cea reieşită din studiul
făcut de firma specializată contractată de autorităţile locale. Primăria
are drept de preemţiune la
achiziţionarea echipamentelor, la o acţiune a juriştilor executivului instanţa
blocând licitaţia de înstrăinarea a bunurilor cu pricina. „Primăria vrea să
dea un preţ corect. Am demonstrat că ei vin cu o valoare ca şi cum aceste ţevi
ruginite, vechi de 30 de ani, ar fi noi”, a punctat Ion Lungu, primarul
Sucevei. Lichidatorul Termica cere pe conductele, instalaţiile şi echipamentele
în cauză 40,41 de milioane de lei, Consiliul Local aprobând 8,22 de milioane de
lei. Aceasta în timp ce valoarea de intrare a bunurilor este de 43,17 de
milioane de lei, noua valoare evaluatorilor de la Termica relevând, după 3
decenii de utilizare, o depreciere de doar 7%.
„Este clar că, dacă Primăria municipiului Suceava nu le cumpără, ei
nu le pot vinde decât la fier vechi. Altcineva nu poate să cumpere aceste
bunuri ca valoare de întrebuinţare, însă acest blestem Termica merge în
continuare”, a explicat Ion Lungu.
Primăria Termica a făcut şi o ofertă de 100.000 de lei pe lună pentru
închiriere a bunurilor respective, însă lichidatorul judiciar a cerut de 4 ori
mai mult, adică 400.000 de lei lunar.